Poezie
O stâncă de plastic
la babele
1 min lectură·
Mediu
de câteva zile
pe strada mea răsare soarele
de dup-un munte
de pet-uri
crescut direct din spatele-adus
al unei bătrâne puțintele la trup
din când în când se oprește
le mai așează le mai leagă le echilibrează cu-atâta grijă
de parc-ar clădi un castel din cărți de joc
sisifă rostogolind la deal o stâncă de plastic
trece în fiecare zi
printr-un proces de îngerizare
navigând solitară prin planeta de pași
ce nu s-ar opri niciodată
să-i ducă povara măcar pentr-o clipă
cine-ar fi crezut că două pastile de tensiune
o pâine și câteva felii de parizer
pot atârna atât de greu?
022854
0
ai creionat bine o realitate socială, dar nu asta m-a impresionat pentru că a scrie despre, nu e ceva nova. m-a impresionat faptul că ai rămas oarecum detașat de starea pe care o transmite poezia, sau chiar dacă nu ai fost, ai lăsăt senzația asta. așadar, e un poem care transmite, deloc artificios. fără a fi apelat la dramă, revoltă, milă pentru a obține efectul.
ce să mai ? :) un proces de îngerizare
și chiar de nu există o legătură cauzală, lectura aceasta mi-a adus aminte de citatul lui arhimede: „Dați-mi un punct de sprijin și voi muta pământul din loc.”