Iluzie de optică

aici titlul ma incurca. inteleg ca aici e Femeia, zugravita in toate aspectele ei, o idee deloc trecuta usor si pe deasupra lucrurilor. ori poemul tau, tocmai asa il simt: o usoara trecere pe deasupra lucrurilor.sunt femeie si poate si asta imi sporeste impresia..:) vorbind deci de fond, nu exista femeie care, alintata si pretuita de barbat sfarseste prin a nu-l recunoaste. nu exista mama care sa isi uite fiul. nu exista jumatate care sa nu se imbuce perfect cu cealalta jumatate care i se potriveste perfect pe tiparul ei. finalul deci e din nou asincronic. apoi, si nu in ultimul rand, forma pe care i-ai conferit-o poemului tau. nu stiu..insa cind este vorba de un poem de iubire, parca as dori sa simt un confort intelectual cand il citesc.. fiecare cuvant citit ar trebui sa fie reinventat, nemaivazut, nemaiauzit..
un poem de iubire, o dedicatie Femeii trebuie sa sune ca o pretiozitate a unei bijuterii..

deci Stefan, fa pasi marunti dar siguri. atelierul e o forma de expermentare, nimeni nu arunca cu cuvinte urite in cei ce se straduiesc, indiferent de domeniu.
la o buna recitire!

Linea

imi place foarte mult tocmai prin sfarsitul imprevizibil care pune in discutie motivul avatarelor,iar titlul imi zice \"nadir latent!\"