În fața unei femei care doarme, toate armele fac stânga-mprejur

Pe ea o chema Liana. Din ce în ce mai des aveam păreri diferite de ale altora, Y. se depărta, încet-încet, de emoțiile comune. În prezența altora mă simțeam ca un contur în centrul unui ghem complicat de fraze. Iar pe ea o chema Liana.

O noapte, doar atât am dormit într-una din camerele ei, cu zidul între noi, cu băutura din creiere; și pachetele de țigări erau, fiecare, în altă cameră. Dimineața:

Mă târăsc prin subteranele geamătului

spre veșnica mea pomenire

sunt un obiect de unică folosință

sunt păstorul acestui trup îngrozit

(pe o stradă două bătrâne

pleacă brusc spre cele două capete ale lumii

și una duce inima, inima mea)

Liana nu s-a trezit odată cu mine și atunci:

Aproape că-s tunele jugularele mele

niște căi de acces punând planeta-n pericol

Doamne, tot mereu în ședință cu sărmana

mea nemurire cu lamentarea mea abruptă

- e aceeași oră de lux

santinelă a tâmplei din care glonțul a evadat

aceeași oră minunat aleasă să-mi fie mireasă

aceeași eră a distinsului trup

înfipt într-o altă generație

- una a morții noastre amin.

Iar pe ea o chema Liana. Și pachetele de țigări stăteau în camere diferite.