Stefan Cretu

Þi-au scos ochii cu o daltă. puțini o știu, a fost odată, se temeau de-a ta privire, ce trezea o omenire, din somnu-adânc, fără de visuri, impus cu arme si prin scrisuri. cei treziți au

ai plâns pe al meu umăr nopți în șir, fără de număr. tu ai plâns, iar eu, am strâns toate lacrimile tale care-mi pâreau niște petale ce câdeau din douâ flori. in năframă eu le-am

eul din mine se vrea lângă tine lângă eul tău alături mereu. eul cu eul se plimbă ambii vorbesc într-o limbă se-ntoarce eul în mine pe firiș, ca un nimeni eul meu se supără rău de îl

povețe biblice n-aprinde podul nu-i da foc gândește-un pic cutează-ti fruntea chiar de ai găsit și un alt loc unde te așteaptă puntea

unei jertve a modei uite fusta vrea să-și lege la mijlocul unui șold privește mama nu-nțelege de ce-i lată cât un bold?

unui președinte de colhoz au trecut mulți ani de-atunci cănd umblai prin văi și lunci astăzi... ai pensie mare cât burta

unei blonde ești făcută tot din coastă cum și Eva a și fost cei din jur te știu de-o proastă dar de ce vreai soț mai prost?

nu ți-am spus când m-a durut nu mi-ai spus că m-a durut dar mi-a trecut

când ai plecat mi-au lâcrâmat ochii mei câprui n-am spus nimânui când ai plecat

fără tine fără tine eu aș fi ca o noapte fără zi o petală fără floare rană ce mereu mă doare un

ești dorită mereu ești dorită ca primul sărut ai fost negăsită căutându-te mult un strop ești de apă în pustiul uscat unde buzele crapă când de ap-au uitat ești tu

lacrima.... cade lacrima amară ce era demult pe ochi lângă vechia călimară cade și se face-n stropi cade fără ca să știe c-o privește

dulce vis.... ai fost un vis copilărie ai fost un dulce dulce vis dispărând în zarea sinilie nici bun rămas tu nu mi-ai zis și astăzi mai