să râdem singură

Un criminalist cu experiență mi-ar putea trasa,

după lectura poeziilor mele prin care alergi tu, conturul pe asfalt.

Apoi te-ar lua la întrebări, mai întâi pe ocolite (unde erați prezentă când rula filmul?),

apoi direct (i-ați făcut măcar semnul ăla de adio! după ce nu mai avea suflare?).

Tu te-ai fâțâi din colț în colț: i-ai bălmăji lucruri personale, chiar intime,

i-ai mai comanda 50 de vodcă (da, interogatoriu s-ar întâmpla la un restaurant,

arma de pe masă ar ține, ca un cotor de carte, hârtiile cu poeme incriminatorii să nu fie luate de vânt),

l-ai goni cu palma din dreptul feței cum ai face cu o muscă (gest absurd, dar merită încercat),

orice numai să te vezi întoarsă în cămăruța ta botezată la doi ani - memorie –,

să mă scoți la lumină (numai tu știi cum) și să râdem singură că l-ai păcălit și de data asta.