ars poetica în toamna unui frig de seară

Atunci când poezia este vie devine o pagină albă.
Fiecare cuvânt ajuns sub ochii tăi ar fi bine să facă implozie, semnele de punctuație ar fi bine să sară eliberând talerii balanței și făcându-te să cazi de pe poziția când îți spuneai semeț cu o zi înainte: Îmi e bine!

Rămas cu un pumn de respirație pe toată viața
acolo unde se pune de întuneric și surâs,
pe stradă, acolo unde poți scoate apă din noapte cu mâna ta de păsări-lăți-lungilă (o fi fost de la frig?),
te vor arăta cu degetul statuile sau personajele pictate pe cupole.
Tu, Sisif cu bolovanul în servietă, vei continua să citești poezia ce poartă titlul: câte un vers pe seară.

Și uite așa,
înconjurat de implozii în mijlocul unei pagini cândva scrise,
te vei trezi că începi să muști din bolovan ca dintr-un sandvici.