Poezie
stropi de cearșaf
1 min lectură·
Mediu
i-au trebuit cinci ani
până și-a scos în totalitate sabia din teacă
și când a făcut-o a lovit direct în tărtăcuță
de i-au sărit ochii adversarului ca niște mingiuțe de cauciuc
apoi a pliat lama în mâner
pentru că era doar un briceag și îi venise rândul
la cui
era frig
din susul străzii veneau țopăind
ochi de cauciuc sau
el și prietenii lui dăduseră drumul la ninsoare
sub un felinar
mult după miezul nopții samurai jack
căci despre el este vorba
a cerut singurului copil din univers care îl mai urmărea
să închidă televizorul
și l-a plesnit peste față cu viteza rândunicii
copilul s-a trezit departe
foarte departe
nici un simț de-al său nu mai știa de lumea aia veche din care plecase
de regele și regina care domneau pe vremea când primise lovitura
s-a trântit înapoi în pat
într-un corp plin de beznă
împroșcând totul în jur cu stropi de cearșaf
003.223
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ștefan ciobanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 153
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
ștefan ciobanu. “stropi de cearșaf.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-ciobanu/poezie/14088518/stropi-de-cearsafComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
