a tribute to r. mutt

e ciudat dar nu nepotrivit. o sotie, asa imi pare, interesanta.
clopotelul scuturat in cer cred ca este cel mai in linie cu intentia dada et comp.
numai bine!

uneori, utilul poate îmbrăca (fie și cu pantalonii în vine) forme bombastice, care să oscileze de la practic-frumos la grotesc-artistic; asta când exprimarea corespunde unei idei intrinseci autorului; când exprimarea este pur și simplu imitație, ne place, nu ne place, suntem în prezența degradată a ideii respective; adică a vulgarizării inutile.

mai simplu spus: când scrierea nu este nici proiect obsesiv, nici necesitate fiziolgică, e ca un vânt eliberat deloc discret sau ca o pată nefirească pe șliț; în definitiv, fiziologicul în sine este neutru (nici pozitiv, nici negativ); ori ar fi absurd să pretinzi că influența acestuia asupra manifestării noastre este dată de opoziția cu care obiectul (în cazul de față, pișoarul) ne întâmpină; desigur, să fie un pișoar elegant este preferabil (ceea ce nu este identic cu a fi un lucru bun); însă absența acestuia nu l-ar face pe autor (sau pe oricine altcineva) să se îngălbenească (a se vedea procesul de vărsare a ureei în sânge) din cauza lipsei de exteriorizare.

valentin, multumesc pt aprecieri.
vasile, ar fi usor sa replic ca, daca stam sa analizam, totul s-a spus pana acum si ca suntem cu totii niste bieti epigoni ai trecutului. ma gandeam sa elimin atat mentiunea din titlu cat si pe cea din poezie (b(r)eton), pentru a nu fi trimiterea prea evidenta. am lasat insa asa, mai mult am nuantat titlu pentru a vedea oricine ca demersul este asumat. nu doresc sa atrag atentia cu aceasta poezie, nici sa ating nirvana, nici sa castig un premiu.
daca deranjeaza pata, pot adauga ca, in lumina puternica a soarelui, galbuiul deranjnat se pierde. de aceea nu am pus maroniul. :)