Poezie
țâncul bătrân
1 min lectură·
Mediu
de la înălțimea unui soare
țâncul bătrân își privește părintele drag
cum se adâncește în hăul cearceafurilor
stă pe scaunul acela vechi
ar fugi afară la copiii care-l strigă la joacă
sau ar alerga pe holul lung în camera cealaltă
aflată peste mări de munți la mii și mii de kilometri depărtare
trecând pe lângă bunicii care tocmai intră pe ușă
dar el rămâne acolo
- un sâmbure scos din caisă-
cu fereastra gata să se spargă peste trupul obosit
umbra lui se lungește ca un ac de ceas
se ridică pe perete se întinde pe tavan cu viteza unui tren
coboară pe celălalt perete curând îi va reîntâlni trupul
va forma o curea care va strânge ultimul nor de respirație
cu miros de morfină
001756
0