când ne sărutam ne chemam sufletul din adâncuri

în mijlocul unei herghelii de secunde

sărutam o fata cu semene de pământ

cu ochii proaspăt scoși dintr-o fântână

trupurile noastre ca niște tifoane vor rămâne acolo cu parcul

pe umeri

îmbibate într-o apă de culoarea timpului lăsând lumina să le împingă ușor

spre întuneric

se vor apropia de noi copacii cu rădăcini în nori dragonii cu flăcări de plastic

vom merge pe bulevardele ce ni se scurg din peipturi

vom cina cu persoane de mucava lumina becului din dormitor ne va tăia în felii visele

dar vom simți mereu furnicile urcând în sărutul nostru enorm care ne bătea pe umeri cu iarba uscată

vom păstra mereu ecoul retrograd ca pe un fruct