Poezie
păpușile aristocrate
2 min lectură·
Mediu
butonul de la radio este zimțat mare puțin ciobit
are vopseaua argintie sărită pe alocuri
în ultimii ani ieșea cu totul din aparat intra înapoi doar într-o anumită poziție
de el era legată venirea cinei venirea nopții unele discuții aprinse
zâmbetele celor din bucătărie lumina galbenă a becului
poate de aceea când mă uit la el îl învârt în aer
înainte de a-l pune înapoi în cutie
*
am privit-o când se îmbrăca
imaginea ei se reflecta în oglinda din șifonier în ecranul televizorului
în monitor
papagalul coco îi rostea numele neîncetat
pe ușa balconului tocmai ieșise mirosul nopții de dragoste
ca un oaspete ce a stat prea mult
mi-am dat seama atunci că iubitele mele nu părăsiseră camera
stau într-un ou mare așezat pe un cuib de praf în bibliotecă
se simt acolo de parcă ar juca un sitcom
prin coaja translucidă îmi urmăresc mișcările îmi aud gândurile
nu pot să facă însă diferența dintre vis și realitate
țipă în oul acela cumpărat de la ikea
le simt de parcă aș fi însărcinat cu ele
*
butonul se rostogolește acum proaspăt aruncat sub masă
învârtit parcă de o mână nevăzută
în oglindă în televizor în monitor
nu se mai reflectă nici camera
știu
la bătrânețe voi ajunge să văd în alb negru
o să confund șoșonii mei cu ai ei
și o să râd pe chestia asta
ca și când aș râde cu ea
023487
0
ca un oaspete ce a stat prea mult\' - asta mi-a adus pe buze acel vuuu, care e un fel de interjectie de superlativ absolut la mine!
imi place felul in care descrii, cu lux de amanunte, si totusi deloc plictisitor, butonul ala, si imi place si mai rau ultima strofa, care are un aer tandru, si zau ca te vad deja confundand sosonii... cumva, ultimul vers imi spune ca ea nu mai este... prea trist se incheie... mi-ar fi prins mai bine un happy end!