Pelerinul Kamanita sau pe unde să o apuci când raiul se ofilește

Karl Gjellerup (1857-1919) aduce prin romanul Pelerinul Kamanita un deosebit omagiu curentului romantic, atât prin exprimarea poetică a narațiunii (motiv pentru care a și obținut premiul Nobel în 1917), dar și prin tematica abordată atât de înflăcărat.
Fiu al unui pastor, va trece în anii 1880 prin crize existențiale, scrierile sale având amprentele anticreștine ale lui C. Darwin, urmând ca din anii 1900, mai exact 1909, scrierile sale să sufere puternice influențe din filosofia indiană, tema principală fiind viața mai mult sau mai puțin oficială a lui Buddha.

Cum spuneam, Pelerinul Kamanita (apărut în 2013 la editura Litera) este un tribut adus idealurilor romantice, dar un tribut rescris înfiorător de limpede, înfiorător de aplecat asupra sufletului, așa cum îi stă bine unui romantic. Romanul vorbește despre ultimele zile ale Supremului, fără ca acesta să fie însă personajul principal, lucru care nu contrastează cu filosofia învățăturilor cărților sfinte, ba chiar o încununează. Viețile mai multor personaje sunt legate între ele nevăzut, iar dezvăluirea liantului se produce fără un extaz superficial.
Se găsesc în aceste pagini învățăturile cerute de spartana religie budistă aplicate în viața de zi cu zi și disecate de fiecare personaj în funcție de capacitățile lui interioare.

Cititorul va întâlni pagini întregi cu descrieri ale peisajelor, abundența imaginilor trădând începuturile de poet ale scriitorul danez. Autorul nu perturbă însă nici peisajul exterior, nici pe cel interior cu neliniști deșarte, personajele fiind înclinate spre autoanaliză, dar o autoanaliză acordată la filosofia budistă. Dorința de înțelegere a zbuciumului din viață de care nimeni nu se leapădă pur și simplu ci încearcă să-l integreze vorbelor sfinte, este idealul personal pe care îl urmăresc toți cei implicați în desfășurarea scrierii. Tema iubirii este urmărită dincolo de limitarea carnală, acolo unde, despărțiți de trup, evoluția spirituală continuă cel puțin cu aceeași intensitate. Ideile romantice se încununează în această scriere, chiar dacă finalitatea fizică, actul sexual între cele două suflete pereche, nu are loc.

Tema majoră a romanului este însă orbirea sufletului, ratarea scopului suprem chiar dacă acesta se află pe aceeași bătătură cu tine, împărțind același așternut. Distragerea atenției, neconcentrarea, sunt pericolele care duc la ratarea realizării personale din cauza orgoliului.
Nu există pasaje moralizatoare, dar nici pasaje pe care să le citești liniștit. Dacă ai luat contact cu filosofia revelației indiene și cu învățăturile budiste și ți-au produs oarece mișcări tectonice prin suflet, cartea de față îți va lămuri anumite idei și precepte (cum a fost în cazul meu) sau te va face să adâncești si mai mult învățătura, văzând lectura ca pe un act inițiatic.
Dacă această zonă de cunoaștere nu a fost în atenția ta nu cred că ar fi recomandat să citești romanul, pentru că e posibil să vezi acolo o formă bolnavă de te implica în viață.

Pelerinul Kamanita se înscrie în seria romanelor înflăcărate de căutarea spirituală (nu de evadare), în această serie putându-se include și excepționala analiză a sufletului din Pelerinul rus.
Diferențele sunt multe, desigur, dar ele nu fac decât să aducă în același punct dorința sinceră a personajelor de a sparge modelul lumii înconjurătoare, de a merge dincolo de tot, cum este cazul lui Kamanita de a merge dincolo de Brahma.