Pauzã

poate trag concluzii pripite, dar a încetat sã respire.

Stã de o vreme întinsã, rece cobzã, pielea fiindu-i aproape strãvezie. Toate semnele sunt aici, vasele mici de sânge de pe retinã, şerpuind intercalat, dau totuşi o formã frumoasã feței. Încerc sã îi ascult batãile inimii, parcã încã se aude o tobã lovitã de un copil, undeva în surdinã.

Sã sun la ambulanțã? Vine peste douã ore, e prea tarziu. Sã sun vecinii? Sunt beți de mult sau prea ursuzi. Sã îi sun pãrinții? Le pasã doar cât îi pasã unui bun creştin de propriul copil, o durere cristicã, pânã în Ceruri şi chiar mai departe, în rest, ei ştiu ce e de facut şi cam atãt.

Sã sun un medic, un expert! La naiba, sunt toți prinşi în operații distractivo-serioase, egoiste evident, parcã le-ar arãta altora cã pot face din sânge,  vin, plus alte minuni.

Sã sun un preot, poate are parte de o trecere mai linã? M-aş simți prea vinovat cã nu am invitat tot Cerul şi Iadul mai devreme, sunt prea multe şosele cu gropi la noi, pe Pãmânt, ar întârzia, leaorcã de transpirați. Sigur, cei care au ajuns la timp ar da vina pe proasta organizare, adicã tot pe mine.

Încerc, timid, sã îi fac respirație gurã la gurã Creativitãții mele pânã nu işi dã duhul şi ajunge nu ştiu unde şi la nu mai ştiu cine, nu ştiu cum.