Poezie

De-ale poeților

1 min lectură·2 ianuarie 2010

Mediu

mă invidiază unii, că pot scrie poezie

alții tac, nu spun nimica și-ncearcă și ei să scrie.

unii mi-aduc acuzații că sunt prea plin de emfază

iar pe alții, poezia, nici nu îi interesează.

dar nu mă iubesc nici unii, așa cum o fac confrații,

și ei, creatori de versuri și de lungi elucubrații.

printre ei am și prieteni care mă divinizează

iar stilul de-a face versuri, îndeaproape mi-l urmează.

mă-ntâlnii cu un prieten, la o bere-n Cișmigiu.

(berea, el. Eu am în față păhărelul cu rachiu).

nu prea mă simțeam "în formă" căci eram cam deprimat

de atâta alergătură, prin oraș cât am umblat

iar amicul mă întreabă, după ce-a sorbit din halbă:

nu te-am văzut multă vreme. cum o mai duci maestre, dragă?

am simțit cum deprimarea, parcă iarăși mă încearcă

și-i răspund: "cam rău amice. sunt cu un picior în groapă"!...

am văzut cum pe-a lui față se-așternu o-nseninare

și-un zâmbet trecu in goană, c-o scurtă străfulgerare.

iar cu fața-aceea, pusă mereu pe șolticării,

mă-ntrebă: "cu ălălat, maestre, ce faci?... scrii?... încă mai scrii"?...

001.698

Stan Petru Viorel. “De-ale poeților.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stan-petru-viorel/poezie/13921723/de-ale-poetilor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.