Poezii

Deschide usa! Oglinda sparta a imprastiat pe jos cioburi multicolore punctate cu rosu din talpa. In mii de bucati acelasi chip si lacrima autocunoasterii. Deschide usa! Inca se simte aroma de

urmat de mii de ani in zboruri fara aripi scaldat in praf de stele albastru argintiu calatorind amarnic pe spuma de pe val uitat de atatea ganduri pierdute in tacere asteapta-ma de vrei, cand voi

In padure cu lupii. De dupa copaci le vad umbrele printre frunze albite de fulgi nefericiti. Le aud suieratul le simt pofta de sange. Arde gerul imi ingheata oasele sub valul subtire. Plang

La lumina lumanarii scartie pana pe foi galbene si mii de cuvinte se arunca pe hartia veche. bate ceasornicul a mai trecut un ceas inca putin si e maine pe podeaua de lemn se plimba

Ma caut In tacerea oamenilor si-n cuvintele lor Ma caut in inceputul de primavara si-n serile ploioase Ma caut Printre putinele amintiri Carora le-am permis sa stea frumos aliniate in sertare Ma

Micutul canar inchis in colivie in fiecare zi in fiecare noapte aceleasi gratii le vede, le simte aude teama nu cunoaste alta cale intr-o zi usa ramane deschisa i se cere sa plece cu greu iese

ma uit in ochii tai strainule si caut sa-ti inteleg abisul. cateodata vad podul dintre noi din ganduri si cuvinte din taceri si petale. alteori oricat as fi de atenta nu e acolo. iti zaresc

As putea sa te plang in tacere sau sa-ti urlu durerea, as putea sa-ti rad bucuriile si sa-ti dorm odihna. Te vad omule, si iti inteleg teama de viitor si graba cu care treci pe strada, te simt si ma

-si azi e la fel ca ieri, gandea un fir de iarba inainte sa-l strivesc. Morala:niciodata nu se stie Dincolo de cer umbrele ne vegheaza caderea Dincolo de noapte ororile ma pandesc pe marginea

Sunt cersetor de lumina Intind mana dar oamenii rai, imi pun in palma foc. -ma doare,strig ei rad si pleaca mai departe. Cateodata,cand flacara e mai mare nu pot sa o sting si ma arde pana

Critica ma face sa ma straduiesc sa te impresionez. Critica ma face sa ma enervez ca critici si ti se pare banal ceea ce simt. Tot ceea ce am scris a aparut dintr-o suferinta, o problema,nu stiu

Ploua peste suflete mucegaite Si lacrimile ard In urma pasilor vechi Urla teama Si adancurile cresc E intuneric in mormantul meu

A plecat O data cu vara Am stat mult sa inteleg De ce cad frunzele Am plans candva Si apoi a venit linistea Si am stiut ca va fi bine Cateodata seara teama Se strecura hidos Si-mi zbuciuma

A plecat si ultimul tramvai Aproape gol Stau totusi in statie Nu stiu daca statia asta o caut Tramvaiele mi s-au parut cunoscute Dar nu m-am urcat E intuneric Dar nu mi-e frica Doamne, maine

In biserica pustie Au ramas doar sufletele din icoane Si-un vag miros de tamaie Plutind in jurul bancilor de lemn Deasupra podelei ce tine Urmele genunchilor celor Ce inca cauta. Peretii

in morminte aliniate zac tacute impachetate trupuri triste,abandonate incatusati in lemn pe veci se descompun silentiosi mortii proaspeti,mortii reci ploua peste cimitir si-apa ce din

Stii tu cum e sa pleci si nimeni sa nu observe? sa urli si nimeni sa nu auda? am fugit ca o tampita pe un drum care n-are capat acuma m-am oprit dar n-am chef sa ma intorc. Stii tu ca ma

nu ma mai doare nimic. nici ploaia rece nici caldura arzatoare ori indiferenta oamenilor, dezamagirile zilnice foamea, esecul rautatea unora nimic. in cel mai bun caz simt o furie,cateva

trebuie sa incep cumva.Ideea e ca nu am poeziile la mine si nu le stiu pe de rost,cu atat mai mult nu e momentul potrivit pt.una noua, dar simt ca trebuie sa incep. A fost o vreme cand scriam,cand