Poezie
Dialog
1 min lectură·
Mediu
Suflete al meu,de vorbă-aș vrea să stăm
Ca doi prieteni în amurg de vară,
Lăsând chiar amintirile pe-afară
Să povestim si greul să-nfruntăm.
Și-am să te rog de mână să mă ții
Să nu mai rătăcesc prin ploi de lacrimi
Născute din dureri ,de dor si patimi,
Și din minciuna bănuielilor târzii.
Ajută-mă să-mi duc menirea
Privește-mă cu ochi senini,
Adu-i și ei buchet de crini
În clipa când nu-și mai ține firea.
Ajută-mă să te cunosc mai bine,
Și alungând al gândului năvală,
Să nu clădesc castel de smoală
Ci un frumos palat cu aurul din tine.
Să deslușim întunecări de firi
Privindu-ne cu ochii veșniciei,
Un loc curat să-i facem bucuriei
Și a smeritei noastre potriviri.
Suflete al meu,o-ntreagă lume plânge
De-o vom iubi,s-o lumina puțin,socot,
Tu blândul strop nemuritor din tot
Eu întruparea ta din lut și sânge.
012022
0