Poezie
Poveste tristă
1 min lectură·
Mediu
De-ar putea să-ți spună marea
Cât am plâns când ai plecat,
De-ai putea s-auzi chemarea
Și să simți că n-am uitat
Cum cu drag priveai la mine,
Iar eu mă simțeam în zbor,
Cum iubindu-te pe tine
Totul îmi părea ușor.
Lași în urmă vise sparte
Și speranțe fără viață,
Inimi frânte, lacrimi moarte
Și un viitor în ceață.
Îngerii sper să îți spună
Cât de mult încă mă doare,
Cum plâng noaptea către lună,
Dar și ziua către soare.
De-ar putea să-ți spună marea
Cât de mult îmi este dor,
De-ar putea să-ți spună zarea
De-al meu suflet visător,
De-ai putea să fii cu mine
S-alergăm prin mare iar,
Nu aș mai pleca spre tine.
Dar speranța-i în zadar...
Marea-mi va cuprinde trupul,
Iar eu i-l voi da cadou.
O să-l prindă în nisipul
Ce-mi va fi ca un cavou.
Ne vom regăsi, iubire,
Și vom porni amândoi
Într-o dulce nemurire
Ce e Viața de Apoi.
001.997
0