Jurnal
Trupa Toma Caragiu – InDart
Recenzie morala
4 min lectură·
Mediu
La prima vedere un spectacol de poezie. Versuri recitate de nouasprezece persoane, fete si baieti cu mantii aurii, cu fete albe inasprite de negru. Versuri eminesciene… Cine a vizionat emisiunea de joi seara de la Club A a inteles ca Eminescu a fost un poet roman nascut mai de mult si care a scris poezii deocheate. Din fericire tema abordata de Club A nu a intinat cu nimic spectacolul, muzica si culoarea de duminica seara. Strofe anume alese pentru a naste o poveste extraordinara ce ne-a purtat vreme de douazeci si trei de minute prin copilaria, adolescenta, maturitatea si moartea unui geniu… Un Eminescu inconjurat de ganduri ba jucause si blajine, ba indragostite si tainice, batjocoritoare, indraznete si revoltate. Finalul spectacolului il prezinta pe Eminescu resemnat in fata mortii, constient de inutilitatea luptii, o viata de geniu: urat si saracie!
Evenimentul prezentat de trupa Toma Caragiu a durat douazeci si trei de minute. Atat! Minute pregatite cu sarg si emotie. Cativa copii cu soare in suflet, condusi de inimosii coordonatori, Dan Simion si Bogdan Gagu au indraznit inca o data sa infrunte scena. Dar ce inseamna un spectacol de douazeci si trei de minute? Un mizilic, un zero.
Un mizilic la care am asistat din sala in fiecare zi de repetitie fara nici o implicare in text, in aranjamentul muzical sau in regie. Nimic! Am fost doar un chibit, am stat pe un scaun in randul sase al salii de repetitii, iar la spectacol am filmat.
Un mizilic la care s-a muncit pentru conceptie, punere in scena, miscare artistica, recitare, mantii, machiaj… si astea sunt doar cateva exemple. Un nimic pentru care Dan Simion a trebuit sa lupte cu sistemul intruchipat de data asta intr-un domn isteric dornic sa inchida si cele opt becuri chioare din sala (caci Politehnica plateste bani grei pentru ele), s-a luptat pentru o sala inghetata, in care nici un calorifer n-a functionat vreodata, un mizilic pentru care copii de cincisprezece ani au cautat sa prinda in cateva ore sensul poeziei eminesciene si sa-l transmita mai departe. Au cautat sa invete recitarea fara patos si sa impreuneze cuvintele cu miscarea unduitoare a dansului, a bratelor si fiecare gest insemna ceva. Dumnezeu mi-e martor ca am auzit glasuri tremurand de frig la cea de-a treia repetitie consecutiva.
Nu, poate ca nici copiii, nici Bogdan, nici Eminescu si nici Dan n-au meritat participarea dumneavoastra, a colegilor de poezie, de proza, scenete, eseuri… Nu, n-au meritat sa fiti in sala incalzita, de data aceasta, a Ministerului de Interne. Pentru ca ei au pregatit evenimentul pentru NOI! Ne-au daruit douazeci si trei de minute din viata lor cu o imensa bucurie.
Cum am iesit?
S-a auzit din sala?
Am dat din maini?
Am dansat bine?
Am spus replica tare?
Intrebari si intrebari puse celor cativa parinti din sala, puse colegilor de facultate, puse mie. In rest sala plina de pensionari cu multiple preocupari de sanatate, de filme cu karate si de starea vremii.
Probabil colegii de poezie au decis ca e prea frig afara ca sa bata orasul pentru cateva poezii oarecare. Da, un Eminescu necenzurat descoperit de Club A ar fi fost mai interesant…
Cu caracter informativ va spun ca spectacolul a fost reusit. Nu au aparut pe scena in stilul comunist unul dupa altul ca sa recite poezii. Nu! A fost o intreaga regie, cu dans si replici taioase, un fel de duel din versuri si in versuri. Fiecare miscare, gest, vorba, zambet, furie, privire, ras a avut un sens. Dar cine sa-l priceapa? Pensionarii doreau romante!
Voi, dragi colegi de site. Voi ati fi inteles!
Stiu ca studentii sunt in presesiune, stiu ca elevii au teze, stiu ca-i frig afara... Dar vedeti voi, majoritatea actorilor sunt tot studenti si elevi.
Arta pentru amorul propriu. Si pentru DVD-urile din bibliotecile unora din noi. Si pentru criticii veniti special sa vada ce si cum. Ei bine, lor le-a placut si au avut propuneri concrete.
Trupa Toma Caragiu e fericita! E fericita ca a jucat pentru acei cativa din sala, a fost incantata de aplauzele sacadate si e bucuroasa ca v-a prezenta inca o data spectacolul in cadrul cenaclului Europeea.
Iar eu mi-am propus un lucru. Chiar acum, dupa spectacol: voi incerca prin toate mijloacele posibile sa ii sprijin sa ajunga intr-o sala unde intrarea sa fie numai pe baza de bilete.
In final sa vi-i prezint pe eroii mei:
Dan Simion,
Bogdan Gagu
Petrica Baragan
Silvia Simion
Adrian Uta
Claudiu Constantin
Luiza Hizic
Alexandra Cristina Popa
Carolina Anita Sevastru
Daniel Simion
Cristi Vasilica
Florentina Loredana Caloian
Larisa Cristea
Cristina Teo Iordache
Maria Lazarim
Dan Moscu
Claudiu Petria
Mihai Popescu
Catalina Tabacaru
Olivian
Camelia Petre
Alexandru Patrascu
Evenimentul prezentat de trupa Toma Caragiu a durat douazeci si trei de minute. Atat! Minute pregatite cu sarg si emotie. Cativa copii cu soare in suflet, condusi de inimosii coordonatori, Dan Simion si Bogdan Gagu au indraznit inca o data sa infrunte scena. Dar ce inseamna un spectacol de douazeci si trei de minute? Un mizilic, un zero.
Un mizilic la care am asistat din sala in fiecare zi de repetitie fara nici o implicare in text, in aranjamentul muzical sau in regie. Nimic! Am fost doar un chibit, am stat pe un scaun in randul sase al salii de repetitii, iar la spectacol am filmat.
Un mizilic la care s-a muncit pentru conceptie, punere in scena, miscare artistica, recitare, mantii, machiaj… si astea sunt doar cateva exemple. Un nimic pentru care Dan Simion a trebuit sa lupte cu sistemul intruchipat de data asta intr-un domn isteric dornic sa inchida si cele opt becuri chioare din sala (caci Politehnica plateste bani grei pentru ele), s-a luptat pentru o sala inghetata, in care nici un calorifer n-a functionat vreodata, un mizilic pentru care copii de cincisprezece ani au cautat sa prinda in cateva ore sensul poeziei eminesciene si sa-l transmita mai departe. Au cautat sa invete recitarea fara patos si sa impreuneze cuvintele cu miscarea unduitoare a dansului, a bratelor si fiecare gest insemna ceva. Dumnezeu mi-e martor ca am auzit glasuri tremurand de frig la cea de-a treia repetitie consecutiva.
Nu, poate ca nici copiii, nici Bogdan, nici Eminescu si nici Dan n-au meritat participarea dumneavoastra, a colegilor de poezie, de proza, scenete, eseuri… Nu, n-au meritat sa fiti in sala incalzita, de data aceasta, a Ministerului de Interne. Pentru ca ei au pregatit evenimentul pentru NOI! Ne-au daruit douazeci si trei de minute din viata lor cu o imensa bucurie.
Cum am iesit?
S-a auzit din sala?
Am dat din maini?
Am dansat bine?
Am spus replica tare?
Intrebari si intrebari puse celor cativa parinti din sala, puse colegilor de facultate, puse mie. In rest sala plina de pensionari cu multiple preocupari de sanatate, de filme cu karate si de starea vremii.
Probabil colegii de poezie au decis ca e prea frig afara ca sa bata orasul pentru cateva poezii oarecare. Da, un Eminescu necenzurat descoperit de Club A ar fi fost mai interesant…
Cu caracter informativ va spun ca spectacolul a fost reusit. Nu au aparut pe scena in stilul comunist unul dupa altul ca sa recite poezii. Nu! A fost o intreaga regie, cu dans si replici taioase, un fel de duel din versuri si in versuri. Fiecare miscare, gest, vorba, zambet, furie, privire, ras a avut un sens. Dar cine sa-l priceapa? Pensionarii doreau romante!
Voi, dragi colegi de site. Voi ati fi inteles!
Stiu ca studentii sunt in presesiune, stiu ca elevii au teze, stiu ca-i frig afara... Dar vedeti voi, majoritatea actorilor sunt tot studenti si elevi.
Arta pentru amorul propriu. Si pentru DVD-urile din bibliotecile unora din noi. Si pentru criticii veniti special sa vada ce si cum. Ei bine, lor le-a placut si au avut propuneri concrete.
Trupa Toma Caragiu e fericita! E fericita ca a jucat pentru acei cativa din sala, a fost incantata de aplauzele sacadate si e bucuroasa ca v-a prezenta inca o data spectacolul in cadrul cenaclului Europeea.
Iar eu mi-am propus un lucru. Chiar acum, dupa spectacol: voi incerca prin toate mijloacele posibile sa ii sprijin sa ajunga intr-o sala unde intrarea sa fie numai pe baza de bilete.
In final sa vi-i prezint pe eroii mei:
Dan Simion,
Bogdan Gagu
Petrica Baragan
Silvia Simion
Adrian Uta
Claudiu Constantin
Luiza Hizic
Alexandra Cristina Popa
Carolina Anita Sevastru
Daniel Simion
Cristi Vasilica
Florentina Loredana Caloian
Larisa Cristea
Cristina Teo Iordache
Maria Lazarim
Dan Moscu
Claudiu Petria
Mihai Popescu
Catalina Tabacaru
Olivian
Camelia Petre
Alexandru Patrascu
065961
0
Da Sorine am luptat cu frigul din sala de repetitii cu anumiti\"potrivnici\"pentru 8 becuri dar satisfactia este mare.Dar sa nu uitam ca,asa vitrege cum sunt conditiile de repetitii totusi Universitatea Politehnica din Bucuresti ne este \"mama\"si inca suntem trupa lor.
Altfel,satisfactia esta si mai mare pentru ca avem in jurul nostru o mana de oameni care ne ajuta total neconditionat si cu tot sufletul.Esta un lucru extarordinar si in realizarile noastre se oglndeste acest lucru.
Sper ca pe 21 la cenaclul Europeea,unde vor fi prezenti cei care pot inteleg cu mintea si cu sufletul ce avem noi de spus despre Eminescu,sa ne iasa spectacolul mul mai bine,chiar daca nu vom avea conditiile tehnice da la sala MInisterului de Interne(lumini si sonorizare)Si cred ca va iesi mai bine,pentru ca vom fi foarte aproape de public....
Inca o data multumim pentru gadurile bune.
Cu drag DAN.