Poezie
Plutitor
1 min lectură·
Mediu
deasupra mării uitării
naufragiat plutesc
mă lovesc domol de valuri
din adâncul mării chemări
senine se aud...
cu fața către cerul întunecat
plutesc lovit de durere
și simt că nu mai am timp
mă uit la ceasul unei stele
și mă întreb când se va ridica
a mea plutire către eternitate
valurile timpului se izbesc
trupul mi se inundă treptat
și ajung în lumina din paradis
marea a suflat cu mine pe cer
am ajuns o stea ce arde infinit
gloria oceanică a valurilor reci
din umbre seci m-a scos pe veci
00913
0