Poezie
Monolog de toamnă
1 min lectură·
Mediu
umerii-și tocesc primăvara cu galben...
toamna restaurează murale tragedii nocturne...
eu tot aștept o grație solară...
pe umerii mei toamna forează-n sânge nebun
creierii agită tensiuni pământene fără limită!
bruma îmi zboara creierii pe galben sonor...
de ieri, tapet cu semnătura crudei toamne port...
sunt așezat obedient pe aleea copilului din mine...
cum ieri, o primăvara zbura, așa azi, o toamnă mă fura...
fura poetul LINIȘTEI și-n graba fulgerului iarnă
l-a dus cu foile de versuri coapte de timp...
ce caut eu în toamna disperării mele?
rimele cu dor de nebun de albă vară,
se bat în hotare de cer cu haine de lacrimi sfinte...
poetul Eu, soarta-n troiene și-o croiește...
mucegai sfânt, aroma zilelelor cu soare domn,
mă îmbie în taina parfumului de nou început...
citind din așteptările răpitului de toamnă...
004563
0