Mediu
Într-o zî, măi pă-nsărace, rătunjeam șî io la vie
Pân obor la casa nouă cu nepotu-miu, Ilie.
Ș-uice-așa, dân vorbă-n vorbă, cum șciam că-i om cu carce
L-am rugat să lasă lucru, să să deie măi doparce:
- Mă nepoace, țușe-l uica! ia să-m spuni acuma mie
Șe însamnă lucru ăsta... să ai claustrof-fobie?
C-am șicit dă iel în foaie șî mă-ntrăb ca prostu, zău,
Care-i traba, șe să fie? O-i dă bine sau dă rău?
- Șe să fie, uico, dragă? După cum ne-or zâs la școală
Claustrofobia asta bag dă sama că-i o boală.
Îi o boală d-a cu capu șe la carce îi dăscrisă
C-ar fi ceama ca dă moarce dă-ncăperili închisă.
- Ptui, bătu-m-ar să mă bată! Păi atunșea, mă Ilie,
Vez? Pă lâng-atâce alea am șî... claustrof-fobie!
Fi'ncă-n fiecare noapce am mereu așeleaș visă:
Că mă duc să beu la crâșmă ș-o găsăsc mereu închisă!
013533
0
numai bine!