Poem înlănțuit

mă-nchid cu șapte lanțuri în fiecare zi
să aflu-n mine verbul durerii
de a fi

privirea mi-e deșartă cărările-mi sunt oarbe
iar crugul se departă pământul
mă resoarbe

e frig și e-ntuneric în mine și-n afară
și-n țurțurii ce umplu lumina mea
de ceară

cuvântul putrezește-n ungherul unui gând
poemul moare moare cu
fiecare rând

iar pana-ncet se frânge cerneala curge peste
închei aici e capăt e capăt
de poveste