Un ceriu pal, ce moțăia,
Stătea așa să-nnoapte,
Doar vântul, singur, rămânea
Prin vechi poteci să șchioape.
Din umedele înălțimi
Stejari cu groase cefe,
Își îngropau la rădăcini
Potopul lor
Noaptea cea oarbă calcă pe drum,
În zări se ridică moalele scrum
Ce raze de soare fost-a cândva;
Ziua se culcă iar,sub aripi de stea.
În urmă-i se-așterne voalul tăcerii!
Când umbrele mușcă
Valea Dâncă,Valea Dâncă
Liniștită ca o stâncă,
Iarna,prin grașii nămeți,
Îți zidesc mereu pereți.
Valea Dâncă,Valea Dâncă
Unde vulpile mănâncă,
Eu cobor cu sania
Și îți tulbur
Tu înserare,
Ce abis ți-e gură
Când raze de soare
Înghiți flămândă?
La mine-n grădină
Te-așezi sub petale,
Nectaru-i rugină,
O,tu înserare!
Tu înserare,
Tu parcă mi-aduci
Lunga uitare
Ieri mi-am făcut curaj, curaj să te sărut.
S-a-ntunecat devreme, la fel cum am și vrut.
Era-nceputul verii, dar nori s-au adunat,
Eram doar eu cu tine și-atunci,
Atunci a fulgerat!
Tu ai fugit
În jungla din Zanzibar,
Între-o zebră și-un țânțar,
S-a înfiripat Amor
Cu nemăsuratu-i dor.
Toată ziua zebra sta
Și țânțarul o ciupea,
Iară dungile vărgate
I se înroșiră
Cu picuri de liniști noaptea se umple.
Prisosul din lună se scurge pe tâmple
Și ochiul visează sub albele gene,
Stau singur de pază în lanul de stele.
Văd reci nestemate în hău cum
În sat coboară luna
Din vârful unui deal,
S-a liniștit furtuna
Și stelele apar.
Din streașina cea veche
Încă se scurg șuvoaie
Și-mi sună în ureche
Tot tunete și ploaie.
S-au adunat
Ascunsă sub negrele valuri
Ți-arăți doar spuma pe maluri,
Zadarnic pescarul te-mbie,
Asta ești tu,poezie!
Vulcanul ce roade un munte
Dar minte prin fumuri mărunte,
Pe culmi îți sădești
Sufletu-mi s-a prins de geamul rece,
Anume-a-l încălzi:
Câți fulgi de nea se topesc de dorul tău
În fiecare zi!
Iarna umblă desculță prin zăpadă
Căutându-ți pasul,
Felinare vechi se sting și
Ard spicele de grâu pe câmp
Trosnind,de soare pline,
Mi-e dorul greu,ca un buștean
Pe Dunare când vine.
Lăsarea serii,ca un spin,
În carnea mea apasă,
Se umple cerul de venin
Și-n ochii mei
SM