Vești din lumea cealaltă (reformulări)

*

mai bine să fie liniște; să mâncăm –

așezarea e măiastră

stejarul iubit de o mână cerească.

precum nu te-ai opri, nemuri

neoprită: -

nebună. în verde, verde înainte căderea-i

mai bună; întind mâna, - ne e frică vara

de lună?

*

crucea albastră

a unui

adolescent. se naște

din vară, către

pântec! iarnă.

tu. știi ce este, înainte mergând. umblătorule.

prietene.

*

când. ți-e frică de iubire

frunzele morții pălesc

neputincioase par lucrurile, ziua și noaptea

prelungi,

necolorate,

neadunate; orașe amare, necoapte!

*

nu.

roșu nedureros – hărțuim fiara

închipuirii;

duioșia e o piele desprinsă

din câmpiile verii. nu avem tați

de aventură,

doar tăcerea – bine că

murim.

*

dă-mi, doamne, o nunanță

de care să mă agăț!

*

(corul:

- mircea eliade arată în scrierile sale că toate comunitățile primitive trăiau în sacralitate prin intermediul zeităților de rang inferior, specializate pe anumite zone ale realității;

- doar în clipe de mare cumpănă pentru clan, oamenii invocau divinitatea supremă. era abordarea religioasă excepțională a disperării, situația limită în pragul desființării lumii;

- în mod straniu, începând cu mileniul I î.ch. și terminând cu mileniul I d.ch., adică într-un interval de timp relativ scurt, specia noastră a trecut de la politeism la monoteism, formă religioasă care are la bază apelul către atoateziditor;

- de aici am putea deduce că începând cu mileniul I î.ch. omenirea a intrat în marele pericol al dispariției sale…)

*

cavou. liniște, cruciale frici.

undeva, o alergare

dezlipită de propria ei șină;

a iubirii!

*

câți sfinți

are neamul tău?

*

cum s-au scurs anii, prietene

ca o zidire intrată încet în pământ.