Sorin Coadă

În umezeala pârâului, își păstrau verdele doar frunzele de podbal. Ea părea de necuprins. Rămânea neschimbată în ritmul alert al anilor, doar anotimpurile îi transformau lăstarii rari. Tremurul

Se mai bucura de imagini, doar tresărind aproape de punctul culminant al unui vis repetat. De fiecare dată îl pierdea. Nu se putea mângâia nici cu posibilitatea de a-l reconstitui. Orbecăia în

Era prea mult să reteze trunchiul lumii sale ascunse. - Să-l tai, ceru bătrânul și spunea multe. Era cireșul din care căzuse. Rămas paralizat, îl ocrotea ca pe un tovarăș de suferință. Se bucura

Cândva, ne petreceam nopțile în insomnii. Bântuiam străzile pustii ale orașului, adăugam frontoane și capiteluri închipuite clădirilor lipsite de personalitate, dărâmam cu privirea cartiere întregi

Devenise obișnuită ieșirea pe fereastră în aerul parfumat de regina nopții. Se asigura că este singurul care nu doarme și se strecura ca o umbră în lumina lunii, călcând

am aprins un chibrit căutând ordinea exactă a lucrurilor unele erau date uitării altele s-au pierdut în răgazul dintre naștere și moarte am aprins un chibrit surprinzând în liniștea

Roșu intermitent. Lăsă mașina pe liber și se apropie încet de barieră, fără să atingă frâna. Opri motorul și închise radioul, să audă mai bine sunetul inconfundabil. Întoarse capul spre ea. Știa