Privește-mă !

mă vezi ?

stai să-ți dau jos, mai întâi,

rigiditatea din priviri,

să-ți dezbrac ochii

de negrul ce-mi pierde

silueta-n întuneric,

să ți-i curăț

de praful cotidianului,

să ți-i deschid mari,

mari de tot, ca și cerul,

cu două scobitori de clipe,

două clipe de reflecție,

de atâta am nevoie,

privește-mă doar,

două stele – ochi de mare,

curși în valurile

contururilor mele,

sa-i dai, formei, culoare

dacă vrei, artistă a privirii,

am să-ți pun și ochelarii

adormiți în tocul timpului,

am să le trezesc lentilele,

cele mai sincere și serene,

dar ai grija să nu mă taie,

cu a lor unghi crud –

lamă de ras a realității

privește-mă doar,

amantă de sticlă,

oglindă, tu,

mă vezi ?

mă mai vezi, înca, eu ?

mă vei mai vedea,

chiar și atunci

când ochii-mi

vor plânge sânge

și-mi vor orbii ?

mă vei mai vedea

chiar și atunci

când în fața ta,

amantă de sticla,

eu nu voi mai fi ?

Comentarii (2)