Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Lasă-mă Liberă !

în lipsa ta, am uitat să mai fiu eu

1 min lectură·
Mediu
Lasă-mă liberă !
Și-ți voi umple ochii de culoare
Învinge-mi solitudinea
Și te voi trezi din realitate în visare
Stinge-mi întunericul
Și-ți voi apinde lumina în ființă
Spune-mi că nu-ți mai pasă
De nimeni și nimic,
Până la Noi.
Că ești gata
Să riscăm totul împreună
Că vom alerga pe valuri,
Odată cu vântul,
Că vom întrece orizontul,
În extreme fatale,
Fără frica unei noi pierderi.
Că vom arde suflete,
Topindu-le în lava pasiunii noastre,
Că indiferent de câte vieți vor trece
Între Noi
Vom rămâne pe veci împreună –
Îngeri sau demoni
Spune-mi că nu-ți mai pasă
De vei fi blestemat ori binecuvântat
De vei fi adorat ori renegat,
Atâta timp cât vom rămâne
Unul din întregul celuilalt
Lasă-mă liberă !
Și-ți promit că toate limitele
Pe care le voi distruge
Toate victoriile
Pe care le voi trăi,
Fără urmă de regret,
Toate sărutările
Ce-mi vor mângâia buzele
Vor rămâne
La fel de mult ale tale
Ca și ale mele !
082.280
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
162
Citire
1 min
Versuri
38
Actualizat

Cum sa citezi

Sorana Petrescu Felicia. “Lasă-mă Liberă !.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorana-petrescu-felicia/poezie/88352/lasa-ma-libera

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@andrei-neaguANAndrei Neagu
vorbesti despre iubire si daruire totala. indiferent cat de mare este iubirea, daca nu o face ratiunea atunci trecerea ireversibilului timp va ridica anumite limite. e de preferat \"interventia\" ratiunii.
sper sa ma crezi!
0
Andrei,
Mi s-au mai spus lucrurile astea... dar eu nu pot simtii altfel decat complet, total, ori deloc. Pentru mine iubirea e independenta de ratiune.

Multumesc pentru citire,
Te mai astept,

Sorana
0
@andrei-neaguANAndrei Neagu
daca te arunci cu capul inainte invocand faptul ca iubesti si altfel nu poti, cu amicitie iti spun ca este cazul sa te maturizezi sentimental.



0
Andrei,
Scuza-ma ca te contrazic, dar nu cred ca exista o reteta pentru iubire. Sau limite ce i-ar trebui impuse. Fiecare iubeste din perspectiva propriului suflet.
Consideri asta o dovada de imaturitate? Ei bine, si eu as putea considera punctul tau de vedere drept unul searbad si fara pic de prospetime si magie. Dar, hai mai bine sa lasam “sfaturile pretioase” la o parte, cand vine vorba de un asemenea subiect, cu posibilitati infinite de exprimare, in care nu mai ramane loc pentru “nu-i bun felul tau, mai corect e al meu”... In fond, unde am ajunge daca cu totii am iubi in acelasi fel ? Nu crezi ca ar fi putin cam prea plictisitor ? Hai sa mai lasam loc si de “altfel” in jurul nostru. Si sa-nvatam sa acceptam lucrurile si dincolo de propria perspectiva.
Remember, nobody’s perfect! :)

Toate cele bune,

Sorana
0
@andrei-neaguANAndrei Neagu
Sorana, observ ca te-ai atacat si tin sa precizez ca nu ma refeream la \"retete de iubire\" si modul de exprimare al aceteia ci doar analizand textul tau remarcam o avantare despre care iti spuneam, din experienta, ca este periculoasa. ceea ce te-a deranjat este probabil cuvantul \"maturizare\" si vai cum n-am stiut sa-ti mangai orgoliul. Te las cu supararile tale nefondate si promit sa nu mai emit \"sfaturi pretioase\".
cu amicitie,
Andrei
0
Andrei,
Nu m-am suparat ca nu esti de-acord cu felul meu de-a ma \"avanta\" cand e vorba de iubire, ma deranjat doar faptul ca nu se mai accepta si alte feluri de-a simtii decat cel propriu si personal. Cand e vorba de acest subiect tind, intr-adevar, sa devin oarecum \"vulcanica\", si sa-mi apar, cu patos, sentimentele. Nu ca eu nu as putea spune din experienta proprie cat de \"periculos\" este acest mod de-a simtii. Dar, repet, este vorba de SIMTIRE aici, nu de ratiune ! Si exista si anumite lucruri care nu sunt facute pentru a putea fi controlate. Poate ca intr-adevar este si vorba de varsta, dar sa fim seriosi, nu poti sa-i ceri unei fete de 20 de ani sa iubeasca \"matur\" cum spui tu. Exista o varsta pentru fiecare gen de iubire. Si in asta consta toata frumustea ! E normal ca la tinereta sa fie una cu mult mai extrema si mai \"nelinitata\" decat la varstele ceva mai inaintate. Cum este la fel de normal sa-ti si poti pastra acelasi fel proastat, innocent si uite, daca vrei tu chiar \"imatur\" de-a iubi, si la alte varste. Pana la sfarsitul vietii daca poti, sau daca asa ti-a fost dat sa fi.
Nu ai cum sa judeci astfel de lucruri, intelege asta, te rog.

Cu bine,
Sorana
0
@andrei-neaguANAndrei Neagu
ai dreptate!
0
Andrei,
Ma bucur ca totusi am ajuns la comun acord. :)

P.s: ti-am dedicat o poezie, poate ai vrea sa o citesti. Se numeste \"Dragoste de Rațiune\".
0