E dimineață...
Mă așez în iarba moale
Și simt soarele pe față,
Mă mângâie.
Un vânt usor adie...
Pe o frunză,
O buburuză.
Închid ochii
Și evadez...
Zbor printre milenii,
Alerg pe curcubeu
Îmi ucizi fiecare celulă din organism
cu indiferența ta...
În timp ce gândurile tale
măsoara clipele ce se pierd tot mai adânc
în trecutul aproape uitat,
Zborurile visurilor mele sângerează.
Să
Privesc în jur cum totul moare,
Vântul își cântă notele-i rănite,
Se ofilesc metafore în frunze vestejite
Și se sting pe rând raze de soare.
Dormind pădurea viseza primaveri
Și norii peste ea
Într-un decor de cerneală,ca o pată de sânge,
Înecând natura în tăcere,soarele se stinge.
Din nori siniștri,ca un ochi ce plânge
Cu sulițe de gheață-raze apocaliptice,
Apare luna tristă,palidă și
E toamnă! frunze ruginii se pierd in vânt,
Un ultim dans, cad moarte pe pământ...
E toamnă! frunze ruginii devin covor.
Moare natura! tristă moarte, mirific decor!
E toamnă! toamna
Storc culoare,din soare
Și cu o pensulă lupt,
Impotriva timpului.
Caut eternitate
Și zbor spre infinit...
Alunecând pe curcubeu,
Curg imagini și metafore prăfuite
Din sufletul meu.
Ascult
De ce te avânți copilărie ,
Prin codrii verzi și prin câmpie ?
Prinzi viață-n glas de ciocârlie ,
Te pierzi în versuri pe hârtie ...
De ce te lași purtată-n vânt ,
Ca o frunză spre pământ
