Nici măcar nu vei ști,
dragule,
unde încep frământările mele
și ce nume au.
Mâinile tale mari și nerăbdătoare
frământă pacea sufletului meu
chiar și atunci când dorm neclintite.
Trebuie să ne mai căutăm
în rătăcirea asta haotică...
Dar tot e mai frumos acum,
decât după ce vom avea toate răspunsurile.
”Te iubesc!”, spui tu...
Eu aud freamătul buzelor tale
Te-am visat...Straniu vis...
Alergai surazand in lumina lunii
cu sufletul bland,... albastru,... deschis,...
Norii, se-ascunsesera cu totii, nebunii!...
iar cerul parea o
Întinde-ți ramurile-n zare!
E zarea largă, tu nu vezi?!
Iar marea... e la fel de mare...
Îndreaptă-te încotro crezi!
Eram un vis... eram un dor...
zefir în părul tău smolit,
Cu câtă-nverșunare
întinzi către mine mâini
și-mi răspunzi mereu c-o-ntrebare
doar pentru că ți se cuvine totul...
Aș fi vrut să te pleci
un bob-zăbavă, peste
TEAMÃ
Nu mi-am făcut niciodată socoteala
cât de mult te-am iubit
ci cât aș fi putut să te iubesc
de-acolo-nainte…
De-aceea mi-e teamă
să mă mai regăsesc
în tine…
Mă întorc cu gândul mereu înnapoi,
la pielea ta caldă, la ochii adânci,
la visul meu blând, murdar de noroi,
la floarea mea rară crescută-ntre stânci...
Și-mi pare c-aud suspinul tău
Te iert că m-ai iubit
cu-atâta patimă...
Te iert c-ai mințit
atât de frumos...
... c-ai scrijelit
atât de adânc în sufletul meu...
Te iert că mi-ai întors viața
Primăvara asta va fi a noastră,
așa cum vor fi toate celelalte anotimpuri
ce-i vor urma...
Vom împarți marea albastră,
cer... timp... ani... și flori...
viața o vom
N-am țară. N-am masă. N-am pace sau dor.
N-am murmur de ape. N-am vise de mâine.
Mă-nalț cu privirea: n-am aripi de zbor...
Mi-e sete de apă... Mi-e foame de pâine...
Iar tu, ca un
Visele mele toate
stau ascunse la tine în palmă
fără să știe, nici de se poate,
în vre-o revarsare senină și calmă,
sa se-mplinească...
Și totusi visez
întrgul pământ,
Închide ochii și visează
c-avem copacii toți, ai noștri,
și perlele întregii mări...
Închide ochii...
Sau, mai bine,
oprește-n loc această clipă,
și-nchide-mă în ei
Nu mai știu, ce se întâmplă
de mă trezesc cu tine sub cap,
cu sărutarea ta dulce
pe tâmplă...
De fapt, în patul ăsta nu-ncap,
nici măcar eu...
și totuși dorm pe
Plâng îngeri răstigniți pe ramuri,
mor nuferi, încă-ne-mfloriți,
se zbat albi inorogi în hamuri
și porumbei zac desfrunziți...
E ars pământu-n urma ta
și-s seci
Îmi adun gândurile și le ferec sub lacăte grele... dar la apel descopăr că sunt încă multe, emigrate, cine știe unde...
Îmi port zilele într-o valiză roasă de timp... și sunt și așa
E incredibil cât de curând învățăm,
să nu mai plângem...
Nu mai privim dincolo de garduri...
Traversăm pe partea cealaltă...
Viața se retrage, târâși... ca o meduză
cu
Ieșisem să mă încânt cu spectacolul stelelor de pe bolta întunecată, după o altă zi de haos…iar tu promisesei să nu vrei să mă mai vezi... coincidența făcea însă, ca de obicei, să trebuiască să
SD