Simona Panaitescu

hello,
ca sa-ti zic sincer felix, si eu sunt batrana. si apoi, nu stiu nimic de tehnica si asta pe motivul de baza ca putin imi pasa de ea. erau prin zona niste idei pe care sunt sigura ca cineva mai destept, mai dotat pentru poezie si, de ce nu, mai tanar :-) le-ar fi putut exprima mai bine. eu doar am vrut sa le spun mai multor oameni intr-un fel cat mai simplu.

mersi insa pentru opinia binevoitoare ca ar merge totusi intr-o anumita forma...
toate cele mai bune!
simona

Nu ma pricep la simbolistica, arhetipuri si nici la vise, dar iata ce am gasit in lecturile mele din Marea Evanghelie a lui Ioan (Jakob Lorber), Cartea 23:

\"12. Daca tu iti faci partea, Eu o voi face pe a Mea. Dar nu ravni prea mult voiosia vietii atata vreme cat inca te mai afli in carne, caci atunci sufletul tau se poate indrepta cu usurinta catre cele ale lumii si materiei si atunci el va gasi numai cu mare greutate drumul catre viata in perfectiunea sa corespunzatoare.
13. Indura bucuria si tristetea cu adevarata rabdare si in deplina dedicatie pentru vointa Mea si apoi, mai tarziu, in Imparatia Mea, vei fi impodobit cu coroana vietii.\" (51:12-13)

si inca ceva:

\"Imparatia Mea, pe care Eu o stabilesc printre oamenii acestui pamant, nu e o imparatie lumeasca, ci o imparatie lui Dumnezeu care nu are nici un fel de pompa si splendoare lumeasca. Nu are nimic de natura exterioara, ci apartine interiorului omului. Iar orasul Meu, orasul Meu puternic si castelul in care Eu traiesc este o inima pura care Ma iubeste mai presus de orice.\" (55:8)

Dincolo de tot ce a inspirat frumos aceasta poveste impresionanta a unuia dintre autorii mei preferati,
treaba este ca ea are totusi un mic neajuns. As spune ca e oarecum neterminata... si cam trista, din cauza asta (ceea ce nu se intampla la istoria aceea foarte adevarata cu pescarusul Jonathan Livingstone...)

Si pentru ca Razvan a insinuat, dar nu a scris negru pe alb, o sa incerc sa compun eu aici o urmare. Nu pe masura lui, ci foarte schematic, doar asa ca sa se vada ideea.
Pai, mai intai e clar ca omul ala care facea minuni vorbind despre Imparatia Domnului din oameni, o sa se intoarca la un moment dat. Si la fel Acela despre care vorbea batranica. Si la fel toti cei care au fost ucisi pentru ca au ales sa creada adevarul. Cu totii se vor intoarce la cei de-o seama cu ei, pentru a salva impreuna pe cat mai multi dintre ceilalti... intr-o vreme in care o singura magie va mai fi activa pe intreg pamantul - aceea care este, de altfel, si cea mai mare dintre toate: Iubirea. In lumina acestei magii supreme, toate cele ale sufletului si ale spiritului vor ajunge sa fie dezvaluite.
Ehei!... Asta da, happy end. Dar ce-ati zice daca si noi o sa prindem intoarcerea asta?... :-)

Hei, hei... cred ca am zis cuvinte mari pe un teren care nu era al meu si cu asta am reusit sa trezesc Stapanul!...
Da... frumos si bine trebuie sa mai fie acasa la Stapanul... din cate spune el sunt sigur de asta. Oricum, io insa nu pot sa-mi fac nici o reprezentare...
Nici macar una despre acasa la mine nu prea pot sa-mi fac
(probabil din cauza ca sunt prea multe creaturi care misuna pe-acolo, ca asa se traieste la noi, claie peste gramada...)
Stiu in schimb ca in jurul casei mele sunt niste tei batrani, care au inflorit dupa o singura ploaie. E-asa mare vraja ca nu pot decat sa m-asez sub ei si sa le-adulmec intr-una mirosul. Parca nici nu mai vreau sa intru in casa. De fapt, nu e exclus sa incep sa cred ca ei sunt deja o parte din casa.
Si partea asta, asteapta din nou ploaia.

Da... aceasi credinta si in ce ma priveste. Iubirea e in spirit si prin aceasta in esenta cea mai profunda a lui Dumnezeu. Acest lucru nu e insa spus de la mine, ci numai recunoscut ca adevarat.
Totusi, sufletul care traieste la un moment dat printr-o iubire mai particulara si mai intensa a sa poate avea o mare suferinta, de fapt, una mai mare decat toate... si aceea este atunci cand iubirii sale pentru cineva ii este impiedicata sau refuzata capacitatea de a se darui si de a se bucura de subiectul atentiei sale. Acest lucru e spus, din pacate(le mele), chiar de la mine.

De aceea, iubirea de Dumnezeu nu e doar cel mai corect lucru posibil, ci si cel mai consolator pentru suflet in aceasta situatie, caci Dumnezeu nu intoarce niciodata spatele unuia care il iubeste. Chiar daca pe lumea aceasta, din motive care tin de necesitatea evolutiei independente a sufletului, El nu Isi manifesta prezenta nici macar fata de cel care Il iubeste, are grija sa ii dea mereu semne ca el sa nu isi piarda increderea si iubirea pentru El.
Iar atunci cand sufletul, sfasiat in iubirea sa dureroasa, nedaruita pentru un om, simte ca incepe sa se piarda pe sine, nu are decat sa se intoarca din nou la Dumnezeu si sa Ii daruiasca Lui aceasta iubire chinuita, pentru a o primi apoi inca o data, inapoi, purificata si imbogatita cu rabdare si intelepciune. Si atunci el poate iubi ca spirit, asemenea lui Dumnezeu, in continuare si la nesfarsit, chiar pe acela care ii intoarce spatele.
Acesta e un algoritm care mi-a venit, intr-un fel si care, sa-ti spun sincer, m-a cam preocupat in ultima vreme.
Altminteri, cunosc si eu arderea si sufocarea cu care te trezesti si treci ziua, consolat tocmai de vagile, dar acum atat de necesarele constructii ale mintii, pentru ca inca o data la sfarsitul ei, sa adormi epuizat, uimit numai ca inca o data ai supravietuit. Cunosc ce inseamna sa astepti un semn de parca ziua de maine nu ar mai exista si de parca toata viata ta de pana acum te-a facut sa depinzi de semnul asta. Cunosc ce inseamna sa te faci ca traiesti cand esti fara speranta de a fi cu acela iubit, pentru ca ai ajuns sa mai simti doar lucrurile acestea: ca desi vezi, nu mai vezi, desi auzi, nu mai auzi si desi ai o inima care inca mai bate, ea nu iti mai apartine.
Aici sa fie o nebunie a sufletului sau una a spiritului?
Eu cred, de fapt, ca e chiar a spiritului iubirii pure, care nu cunoaste nici o limitare si de aceea apare oricarei perspective limitate drept nebunie...
Oricum, ce mai conteaza? Sufletul o traieste, asta e sigur... dar poate sa apara totusi un moment cand el sa isi dea seama ca facand-o, confunda totusi un om cu Dumnezeu.
Si poate ca de-abia atunci, incercand sa faca ce sugereaza respectivul algoritm, el poate pune un pic de ordine in el si poate iesi din arderea sa fara a pierde totusi nimic, ci chiar din contra, facand ca iubirea sa care era pana atunci disperata, sa devina cu adevarat buna.

Si inca ceva, apropo de ce a zis Alina si de replica ta. Eu n-o sa uit totusi de incapacitatea de a iubi. Ea e reala...
nu in sensul de imposibilitate, ci in sensul de incapacitate dovedita in fapte, iar eu gasesc in ea sursa tuturor suferintelor umane.
Altfel spus, ceea ce vad eu de aproape patru decenii prin zona asta e ca nu e nici pe departe destula iubire aici... si aceasta e singura cauza pe care o recunosc pentru faptul ca nu traim in cea mai buna dintre lumile posibile. Daca ar fi altfel, de ce a mai gasit Domnul necesar sa ne lase cele doua mari indemnuri catre iubire? Si de ce numai pe acestea...?

Iata de pilda, ce se intampla chiar si aici, in acest colt de lume a gandurilor, in care se mai strang oameni care cauta inca sa daruiasca si sa se hraneasca cu lucruri de-ale spiritului.
Cand vine vorba chiar despre iubire, devenim interesati si vorbim cu destula usurinta. Cand vine in schimb vorba de trait cu iubirea, se pare insa ca ne e, tuturora, cu mult mai greu... :-)

Cu scuze pentru acest discurs prea lung,

Simona.

Nu putem fi (impreuna), daca fiecare din noi nu iubeste.
Daca e asa, am si eu o intrebare.
Cine poate afirma un asemenea lucru minunat, daca nu este inspirat de Dumnezeu?

Da, simt.
Si mi-a daruit si mie puterea de a visa pe altii. Deocamdata... doar pe altii care sunt deja visati de El.
Si mai ales, pe El Insusi.
Aceasta e libertatea inimii mele.

Ba... eu chiar cred ca ea e a ta... Si mai cred ca si ea iubeste in secret si fara speranta. Dar daca o regasire e posibila chiar si aici, cu atat mai mult e posibila dincolo, unde un happy end nu e conditionat de lume, ci numai de el, acela care iubeste pe toti si care foarte bine va intelege pe amandoi.

ideea acestor comentarii este de a lamuri autorul asupra a ceea ce se afla, de fapt, in capul si in sufletul sau?...

ma scuzi pentru stilul poate prea direct, Madalin, da\' io am o asemenea formatie (non-filologica) care imi impune o anumita precautie in a recepta pareri a caror subiectivitate nu este, declarat, recunoscuta. de pilda, parerea mea (si nu adevarul obiectiv) este ca procesul prin care se apreciaza o poezie nu e unul de natura stiintifica, algoritmica, ci o asimilare sufleteasca, in datele experientei proprii, a sugestiilor autorului. prin urmare, daca imi spui \"reprezinta pentru tine\" ceva... nu prea o sa pot fii de acord cu ideea, caci probabilitatea de a nimeri exact pe reprezentarea mea este in cazul unui om care nu ma cunoaste foarte bine, minima... dar daca imi spui \"reprezinta pentru mine\" o sa fiu cat pot de receptiva.

si inca ceva... io cred cu toata puterea ca definitia iubirii nu incape intr-o seama de cuvinte. am si io niste idei, pentru ca nu prea am scris decat despre asta... de aceea zic sa lasam mai bine sugestiile de traire ale altora, daca nu trairea efectiva de catre noi a sentimentului sa ne apropie mai mult de ceea ce este considerat de religia, eventual si credinta noastra, Dumnezeu.

altminteri, iti multumesc pentru promtitudinea si bunavointa cu care mi-ai impartasit ideile tale. daca o comunicare intre doi oameni poate avea asperitatile sale, oricum e cu mult preferabila unei lipse de comunicare... cel putin acolo unde macar una din parti considera ca are ceva de transmis celeilalte.

numai bine!
simona

Claudiu,
trebuie sa-ti marturisesc ca demersurile mele se fac deocamdata de la slujba, asa ca nu prea am timp sa-mi dau cu parerea. apoi, parerea mea nu e deloc avizata si chiar ar trebui sa ma chinui destul de tare ca sa spun altceva decat ca-mi place intr-o oarecare masura o chestie sau alta. in ce priveste poeziile respective - sunt mai vechi de 5 ani si au aparut intr-un volum la Editura Vinea (\"Despre lacomie si dor\")de care sunt absolut sigura ca n-a auzit nimeni in afara de editor, io si cei care-mi sunt apropiati. mai am un volum mai nou de poezie(\"Sauvage et beau\") din care poate o sa mai pun niste chestii pe ici colo si poate o sa-l public pe undeva ca e-book. ar mai fi apoi si altele care nu sunt poezii. toata agitatia se datoreaza faptului ca s-a trezit din nou in mine aceasta idee plina de orgoliu ca s-ar putea sa intereseze pe cineva si ce am mai scris io.
revenind la subiect, iti multumesc mult pentru bunele tale cuvinte... e foarte posibil sa ai dreptate ca textul asta ma reprezinta ceva mai mult. sigur nu stiu nici io... :-)

succes in toate cele importante pentru tine!...
simona