Eseuri
Povești din grădina mea
(1)
1 min lectură·
Mediu
În grădină ședeau două stânci și povesteau. Fuseseră aduse aici pentru a fi cioplite și transformate în opere de artă de către cel mai mare sculptor din acea zonă.
Privind la cerul netulburat de nori una o întrebă pe cealaltă:
-Acum că tot am aflat de unde vii, ia spune-mi dacă ai avea grai omenesc ce i-ai spune sculptorului? În ce ți-ai dori să te transforme? Știi... eu aș vrea să îmi dea forme rotunde, așa ca de femeie, să-mi încrusteze pietre scumpe și să mă pună în piață pentru a fi admirată de trecători. Dar tu?
- Dacă ar fi să mă pună în piață, aș muri de tristețe dragă soră căci praful, mizeria și hula laudei trecătorilor m-ar ucide... De ar putea cioplitorul să mă înțeleagă l-aș ruga mult să-mi pună aripi, să pot zbura înapoi pe creste. Acolo aerul e curat, vântul și ploaia delicat, măiestros modelează trupul meu iar cântecul păsărilor m-alină.
035067
0
Contradictia se situeaza la nivel lexical. Daca cele 2 stanci au aflat fiecare de unde vine cealalta, inseamna ca au facut deja dovada putintei de a «grăi». Si daca e vorba de un grai al sculptorului (si deci al oamenilor) distinct de al lor, al stancilor, ar trebui sa reiese din text, cuvantul grai singur neputandu-si opera aceasta distinctie.
SI o fictiunea trebuie sa fie verosimila.
Poate cel mai mult m-a « intrigat » insa comparatia «așa ca de femeie » Ea introduce o conotatie care nu e recuperata de spusele celei de-a doua stanci. Altfel, spus, debordeaza contextul.
Succes in acest gen de text in special!