Relieful cordului
Am învățat să iubesc într-un colț de încăpere râncezit de timp. Tu: mi te-ai lipit de vene, te-ai strecurat în sânge.. până la inimă, unde constant, nu te saturi să exiști. Din păcate cred că
Viața ca o muniție
Niciodată nu mi-a plăcut realitatea. Totul ca o muniție și oamenii..doar păpădii. Câteodată totul devine halucinație. Un vertigo numai și numai al tău care te-nchide în propriul sine. Și
Doi morți
De un perete crud mi s-au lipit cuvintele Și aerul e tăiat acum De o batjocoritoare liniște. Un galben învechit A pătruns în secundarul ceasului Și tremură, Tremură cu disperare pe același
Au murit toate...
Cer portocaliu. Lumini cutremurătoare Îndesate în ceață. Și un suflet ce zace În propriile jurmăminte moarte. Au murit în timp... Au murit toate... Da, nemișcarea a cuprins sângele Prin
Ipocriți ai vieții
Nu te mai zvârcoli prin aer. Ce vei face când El te va sufoca De viața ce o respiri acum? E efemer.. Totul e efemer. Ce vei face când nu vei vedea în Jurul tău decât imagini Tremurânde ale
