Nevoia din umbra

Iubire născută din adancuri negre, dragoste, mă-nchin puterii de-a te dori, mă plec nevoii de-a te avea. Mi-ai dat o gură de aer, arată-mi cum să respir, Mi-ai dat crâmpeie de lumina,mă orbește dar stimulează pulsul. Cântă-mi ritmuri de bine, dă-mi lacrima bucuriei rezonează cu mine în întuneric, arată-mi lămpi pe cărări mișcătoare. Șoptește-mi durere adesea, cât să mă recunosc, ia-mi laurii de spini, i-am purtat o veșnicie și-am plătit cum spun străbunii. Suflă-mi pânza de pe față, pune-mi surâsul în priviri, dă-mi un semn că în durere ești ai fost și vei mai fi. Mângâie-mi urechea cu un zvon: Bucuria nu doare!