Simon Salca

Poveste

Odată,
m-a luat de mână și m-a dus
să-mi arate umbrele.
Era bătrân
și pământul abia se rotea
în jurul lui.
A binecuvântat sirenele blonde
ce pluteau în acvariul meu sentimental.
Mi-a arătat gnomii burtoși,
hulpavi după foi verzi.
M-a avertizat să nu mă apropii de un arbore
pe ramurile căruia erau agățate măști.
Mi-a promis : animalele sunt mai frumoase la vânătoare
decât în cuștile lor de aur.

De atunci joacă șah pe eșichierul stelelor.

De-atunci îmi îngrop iubitele
în inimă,fără tranchilizantul agoniei,
dincolo de uriașii ghețari.
De-atunci mă urmărește lumina unui soare
întunecat.
"De arlechinadă ferește-te!" îmi tot repeta,
cu pupilele injectate de romburi albe și negre.
Acum nici nu mai știu în ce cușcă sunt
și de când tabla de Șah mă acoperă.
M-am rătăcit într-o altă Poveste.
Dar îmi aduc bine aminte
că,odată,m-a luat de mână
și m-a dus să-mi arate
umbrele...

...eu
nu m-am mai întors.