simion andreea

Eu nu mai spun nimic Căci nu aparțin acestei lumi Sunt cu capul în jos Cu piciorul întors Cu ochiul stors ................ De lumina vieții Ce stă să plece ... Cu ultima picătură Din roua

Scârție amurgul de bătrânețe Sunt o frunză plimbătoare Prin secole mărețe... Aerul cu miros de mucegai Mă atinge ...mă doboară Lungește osânda iară ... iară Am coborât din întuneric Spre a

Val de val trupul mi-l spală Șiroaie de cuvinte pământești Formând o baltă în sânul pământului pustiu Prietenii stau ascunși în tenebrele vieții Doar serpii ma mai vizitează...când si când Nu

Inima-mi o frunză-n vânt Ce tremură zgribulită Ce tremură cerșind Atingeri de aripi îngerești De zâmbet răpitoare Inima-mi un țipăt sacadat De iluzii ferecate-n cer De dorințe mistuite

O rază mi-a sulițat ochii Îmbrăcați de valul nopții Se întrezărește măritul roșu vișiniu Cu arce de foc sângeriu Dormeau zâmbete de viața Era chipul tău si buza ta Era viața ta in patul