Lecție

Nu înțelegi nimic sau te prefaci că nu înțelegi. Hai sa nu mai vorbim despre trecut. A fost minunat, dar nu se poate repeta... a fost o evadare și un zbor, o greșeală și un strop de interdicție, o rătăcire și un itinerariu, o nebunie și un efect placebo, o atracție și un univers sau... nimic din toate astea.Nu mai vreau să știu de golul din mine. Nu pot să trăiesc cu dorința de tine și cu vina că fur din porția altcuiva de fericire. Cunoști foarte bine, toate mustrările mele de conștiință, toate suspinele și toate nu-urile rostite pentru deschiderea oferită de tine. Þi-am spus și îți voi repeta la nesfârșit: nu sunt eu destinatara atențiilor tale. Nu sunt eu cea pe care o vezi atât de frumos. Sunt doar iluzia a ceea ce-ți dorești sau... chiar a ceea ce este lângă tine. Iar dacă sunt, îți mulțumesc și mă simt onorată pentru momentele de divinitate, dar... Þi-am cerut vreodată ceva, am fost insistentă vreodată cu timpul pe care îl aveai la dispoziție, am replicat vreodată telefoanelor insistente primite ??? Nu, dar de fiecare dată au fost ca un baros ce-mi zdrobeau clipele de seninătate și feerie. Nu pot să mă prefac oarbă și nici nu pot înmulți timpul dăruit petnru a umple golul de tine. A trecut destul mult timp de când... nu mai suntem în trăirea aceea mistuitoare.Și, ce s-a întâmplat? Soarele nu a răsărit, plămânii nu au respirat, viața a încetat să existe, timpul s-a oprit în loc??? Trezește-te, viața continuă cu și fără ceea ce am simțit noi. Mă acuzi de prea mult raționalism??? OK, atunci hai sa fim sentimentali și să vedem ce iese!!! Asta ți-ai dori TU să spun. Să mă arunc în vraja trăirilor. Trăiri ale unei inimi pe care nu am cunoscut-o și pe care mi-e teamă s-o ceretez. Trăiri pe care doar prezența ta mă face să le simt, care mă înalță periculos... Atât îmi poți oferi, din păcate. Nu te condamn, nu te judec, ci doar îți spun că e prea târziu pentru noi. Iubesc primăvara și aș iubi plimbările noastre în parcuri, printre pomii ce-și îmbracă rochiile colorate și înmiresmate. Strângeri de mâini, îmbrățișări devotate și priviri încrezătoare... STOP!!! Nu e corect, față de nimeni. Nu suntem așa. Frumosul și culoarea din noi nu poate zugrăvi urâtul și tristețea altora. Suntem deosebiți pentru a merge mai departe... Cred că ne putem vorbi, ne putem da mâna fără a tulbura adâncul din noi, fără a ne feri privirea din cauza unei povești. În general, poveștile au final frumos. Fii tu, acel templier al sentimentelor noastre... Nu am ucis nimic și nici nu intenționez să fac asta, deși m-ai acuzat de nenumărate ori. Sunt doar morile sufletelor noastre, ce au învârtit cu palele lor un timp regăsit și pierdut... Gânduri alese vei primi mereu din partea mea... P.S Nu am spus adio în adevăratul sens al cuvântului niciodatată, ci doar rămas bun, sau la bună revedere sau pe curând, de pe un drum paralel cu al tău. Ai grijă de tine și de ai tăi.