Silviu D. T.

Nu se intampla nimic atata timp cat nu ravnesti catre clipa cand aveai ceea ce ai pierdut, cand nu stiai nimic din ceea ce stii acum. Iti pierzi umanitatea si devi un robot care vede realitatea asa cum este ea... reala. Nu mai este nici frumusete, nici ura, nici tristete, nici bucurie, nici iubire... nimic, pentru ce mai traiesti? Pentru ceea ce ai fost candva? Poate acele vremuri sunt doar in mintea ta si nu au existat niciodata. Fie ca au fost sa nu, ele nu se vor mai intoarce asa ca nu-ti ramane decat sa te consolezi cu gandul ca pentru o clipa de fericire merita sa traiesti viata intreaga. Si totusi de ce sa nu lupti cand nu mai ai nimic de pierdut? Pana la urma totul depinde de noi.

Cu o intarziere de un an... textul a fost corectat. :D

E fain. Insa nu ma pot hotara daca este ceva foarte reusit si plin de subintelesuri sau doar un dadais banal. In orice caz... imi place.

Buna ziua...
Pe langa izul de tristete pe care il emana poezia ta, termenii informatici o fac, cum sa zic, ciudata. Daca folosesti calculatorul prea mult, asa patesti...

Salut...
« Multă vreme a trecut de când nu ne-am mai văzut ».
Nu am mai citit de mult timp poeziile tale, poate de prea mult timp; sunt altfel de cum erau acum 2 ani, dar esența a rămas aceeași. Sunt frumoase, dar e atâta durere în ele, de ce ? E păcat... Nimeni nu a zis ca viața e numai fericire, “fară puțină amărăciune dulcele nu e dulce”, dar totuși...

Eu cred ca ne schimbam fara sa ne dam seama ca o facem, este involuntar. Ne dam seama ca ne-am schimbat cand ne uitam in urma, cand comparam ce a fost cu ceea ce este, atunci vedem schimbarea.
Tot ceea ce este in jurul nostru ne influenteaza, ne-am putea rupe de lume...dar la ce bun?

Cand vad numai negru, nu-mi mai pasa ce scriu sau cum scriu. Poate ar fi mai bine sa nu mai scriu deloc.