Cererea in casatorie

Era obosita, teribil de obosita. Fusese la oras, la targuieli. Colindase strazile in lung si in lat, intrase in nenumarate magazine si buticuri si acum, revenita acasa, se simtea stoarsa de puteri. Mergea rar la oras, cale de 30 de km cu autobuzul, doar pentru nevoi speciale - la doctor bunaoara, dar se intampla rar, caci era, slava Domnului!, destul de sanatoasa la cei 43 de ani ai sai. Sau pentru vreo cumparatura deosebita, ca acum. Trebuia sa-si cumpere straie frumoase pentru o nunta la care urma sa se duca taman peste doua saptamani. Nu-si mai cumparase nimic de cand ii murise barbatul, cu trei ani in urma, n-o mai interesase nimic. Ii paruse rau dupa el si mult timp n-o mai preocupase nici cat negru sub unghie cu ce se imbraca. De altfel, acolo la tara, nici nu conta prea mult acest lucru. Venise insa povestea cu nunta nepoatei. Ea nu avea copii, dar se atasase ca de propria-i fiica de o nepoata mai indepartata. Fata era cuminte, invatase bine, era studenta la Bucuresti. Acum voia sa se marite. Repede il cunoscuse pe baiat, repede se indragostise de el. Mor dupa el, Mariuco – asa ii zicea ea, pe nume – nu mai pot, abia astept sa ma marit. Daca ai sti ce baiat e, daca ai sti ce bine se pricepe...Se pricepea! La ce s-o fi priceput? se intreba Mariuca. La munca lui, desigur. Nici nu-i spusese ce lucreaza. Dar, lasa, o sa-i spuna ea. Nunta i-o facea taica-sau avea de unde, erau avuti. Iar ea era oaspete de onoare, asa ii zisese fata, sarutand-o pe amandoi obrajii. Cum putea sa nu se duca? Dar cum sa se duca, asa, oricum? Ii trebuia ceva frumos de imbracat, o rochita, un costumas...Gasise exact ce cauta: un taior albastru, bine croit. Fusta albastra si ea. Bluza alba, de matase. Asa-i placea ei, asa ii statea bine. Era destul de plinuta, dar cum sa fi fost la varsta ei? Si-apoi ce mai conta de acum? N-o mai interesase vreun barbat, isi spunea ca timpul ei a trecut, de acum nu-i mai ramaneau decat grijile gospodariei, gradina de sapat, gainile de hranit, porcul de crescut – un rau de porc, guita toata ziua dupa mancare, rupea cotetul cand ii era foame. Ce-i drept, ii mai zicea cate o vecina, cate o prietena: Ce faci femeie, nu te mariti? Ca esti inca tanara, urata nu esti... Uite, Mihalache de dincolo de rau nu e insurat si are de toate, Viorel, primarul, tocmai a divortat si vecinul tau, Stelica, e si el vaduv... Ei, na, Mihalache! Nu-i placea, era tare urat, saracul. Primarul era un fustangiu. Stelica...de Stelica nu stia ce sa spuna. Era un om inchis, vorbea putin, statea mult in batatura lui. Parca nu vedea oamenii pe drum, de multe ori trecea pe langa ea fara sa-i zica buna-ziua. Ii zicea ea lui, cam tare, sa auda, suparata pe el. El se uita la ea si dadea din cap. Atat. Un salbatic! Si ea suferise, si ea trecuse prin ce trecuse el, dar vorbea cu oamenii, nu se retrasese ca pustnicii. Dar ce-i trebuia ei barbat? Mai bine asa, singura. O avea pe Silvica, era ca si fata ei. O sunase cu o seara inainte din Bucuresti, vorbisera o multime de timp la telefon. Ii spusese ca se duce la oras dupa targuieli. Si ce crezi ca o rugase? Sa-i cumpere de la un butic – unul anume, pe care-l stia ea, tinut de o frantuzoaica ratacita pe la noi – o pereche de chilotei de matase, rosii, cu volanase ca la Moulin-Rouge, si – auzi! – cu deschizatura pe mijloc. Doar asa, din astia, si nu altfel. Si cum sa cer eu asa ceva, draga mamei? o intrebase. Ceri, ca nu-i nici o rusine. Ei au marfa de vanzare si tu o cumperi, o convinsese fata. Ii cumparase. O dureau picioarele de cat umblase, du-te incolo, du-te incoace... Chiloteii astia cu volanase si deschizatura pe mijloc, la ce vor fi folosind? Ca daca e musai sa te duci la toaleta, ce mare lucru sa ti-i dai jos? Ce comode au devenit fetele astea, nu se mai obosesc sa faca nici macar atata lucru, bodogani Mariuca in gand. Acum se uita la pachetele desfacute pe pat. Totul era nou, totul era frumos. Bluzita alba colo, o matase moale, stralucitoare... Pantofi de lac... Nu-i prea placea botul lor patratos, dar altfel nu gasise. Asa e moda! ii spusese vanzatoarea. Isi luase si ciorapi – negri. Se obisnuise cu ei. Si nici nu aratau rau pe picior. Chiloteii Silviucai – un flecustet! Daca ii strangeai, intrau intr-un degetar. Se inveseli. Oboseala ii mai trecuse. Daca si-ar proba hainele? Statu pe ganduri. Era spre seara. Gainile isi falfaiau aripile in poarta gradinii. Porcul incepuse sa guite, agitat. Ar fi fost cazul sa se ocupe de ele. Dar nu se indura. Incepu sa se imbrace incet, cu grija, pipaind tesaturile, mangaindu-le. Ciorapii negri... Fusta, bluza, taiorul... Pantofii... Mda, nu arata rau.. Un pieptan trecut prin par... Ruj, da, un pic de ruj... Era chiar binisor. Oglinda n-o arata rau deloc. Poate ca...poate ca ar mai interesa vreun barbat. Ce-ar fi? isi zise, si un fior cald ii trecu o clipa prin trup. Chiloteii aia... Hmmm. Ce-ar fi sa-i incerce si ea? Rase tare. Sunt nebuna! Ii lua, ii suci pe toate partile, ii intinse si apoi se hotari brusc si si-i trase peste ciorapi. Cam mici pentru ea... Chicoti, admirandu-se in oglinda... Doamne, cum arat! Porcul, Mariuco, ti-a scapat porcul! racni Sandu, vecinul, de se cutremurara ferestrele. Da fuga, a intrat in pepenii lui Stelica si te omoara ala! Fugi, vecino, nu mai sta! Ea iesi din casa speriata. Salbaticul ei de porc era in stare sa-i faca omului paguba mare si cu Stelica nu te pui...Alerga cat putu de repede spre gradina. Deschise poarta, apoi sari gardutul cel mic si-l vazu, porcul ei se infrupta impasibil dintr-un pepene copt. Zapacita, incerca sa se strecoare printre ulucile gardului – erau acolo vreo doua rupte – si sa intre in gradina ursuzului. Nu stiu prea bine in ce i se agatase fusta – fusta ei de nunta! – intr-un cui, intr-un ciot, poate, dar se impiedica si cazu. Mana ii ramase dincolo de gard, prinsa intre uluci, un pantof negru, de lac, cu botul patratos, il mai avea in picior, celalalt se pierduse cine stie pe unde...Bluza ii pocnise la subrat, nasturii zburasera care incotro. Fusta, ridicata pana sus, catre mijloc, lasa descoperiti chilotii rosii, cu deschizatura pe mijloc, luati peste ciorapii negri, scapati ca prin minune de la dezastru. Ce faci, femeie, de ce n-ai grija de porc? urla pagubitul de departe, venind in fuga, cu ditamai ciomagul in mana. Tine-ti dihania inchisa, tu-i mama lui de porc...Cand o vazu acolo jos, agatata intre scandurile gardului, rasucindu-se in dreapta si in stanga ca o rama dupa ploaie, se bloca. Gura ii ramase deschisa, vorbele i se oprira in gat, privirea i se facu sticloasa... Se uitara un timp unul la altul, nemiscati si interzisi. Apoi isi revenira. Ea inchise ochii, el isi pleca privirea. Dupa o vreme, omul isi dadu drumul. Stii, Mariuco, zise el, eu... Eu de mult voiam sa-ti spun... Dar n-am avut curaj... Ca nu stiam daca... M-am gandit....aseara, asa m-am gandit...Ca... Si tacu brusc. Se uita la ea din nou, lung. Apoi, insufletit, zise repede: Mariuco, te mariti cu mine? Ma iei de barbat? Ca eu as vrea...