Poezieepigram

Armonie conjugală

1 min lectură·29 iulie 2004

Mediu

Of, iubito, am la birou o problemă

- Ale noastre sunt toate, zi “avem”, fii gentil

Bine, “avem” - și-i de urgență extremă:

În curând secretara ne va face-un copil

#epigram

0203

Despre aceasta lucrare

Autor: Silvia Van
Tip: Poezie
Cuvinte: 30
Citire: 1 min
Versuri: 4
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Silvia Van. “Armonie conjugală.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-van/poezie/81303/armonie-conjugala

Comentarii (20)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

silvia caloianu✓29 iul. 2004

Vezi cum ai scris: \"zi-I\", in rest: :)))))))

Ivășcan Horia✓29 iul. 2004

Sal Sara sal Dora, bine ati revenit printre \"teposi\" :)

replica

Eu n-o consider “problemă”
Văd o acțiune fără viciu
În alți termeni ea se cheamă
Însărcinare … de serviciu

~ Numai bine! ~

Silvia Van✓29 iul. 2004

Ce spune, bine-o ști Horică
O fi vreun mare șef pesemne
Le-o-nsărcina, la o adică
Și el, cu zel, pe subalterne

Florin Rotaru29 iul. 2004

La serviciu sunt baștan
Și am grad de căpitan
Da-n sistemul militar
Secretara-i ...secretar.

Ivășcan Horia✓29 iul. 2004

Aș vrea eu Silvia dar n-am cum
Și chiar și secretara vrea
Dar de mă prinde “cineva”
Mi-a spus ca face pe … Naun

Florin Rotaru29 iul. 2004

O idee nu-mi dă pace
Și să îți propun aș vrea:
Silviuța, nu ți-ar place
Să fii secretara mea?

Silvia Van✓29 iul. 2004

Chiar dacă “secretară” e Matei
Tot poți să-ți pierzi rapid busola
Că de te uiți in ochii lui de gay
Duios te-apuci să-l strigi: Enola

Silvia Van✓29 iul. 2004

Fie barda și de aur
Chiar de-“o” taie la mijloc
Tot așa ca la balaur
Or să-ți crească trei în loc

Ivășcan Horia✓29 iul. 2004

Cam știu eu tu ce vrei
Refuz, mai bine mor
Or fi de toate trei
Dar nu la … purtător

Radulescu Florin29 iul. 2004

\"Chiar dacă “secretară” e Matei
Tot poți să-ți pierzi rapid busola
Că de te uiți in ochii lui de gay
Duios te-apuci să-l strigi: Enola\"
(Silvia Van)

De \"secretara\" mi-e Matei,
Atunci pot multumi la zei,
Ca-i ordonat si chiar abil,
Si-n plus...nu-mi face vreun copil!

Silvia Van✓29 iul. 2004

Să-ți fiu pe plac, mă conformez
Îmi schimb și fusta, schimb și hrana
Mă duc, mă transexualizez
Întocmai cum făcu și Dana

(câștigătoarea transexuală de la Eurovision )

Florin Rotaru29 iul. 2004

Doamne, ce grea lovitură
Aproape am sucombat
Aflând că-n făptura-ți pură
Se ascunde un bărbat

Silvia Van✓29 iul. 2004

De ce, Florine, să te doară
Zic să-ți revii, că e mai bine
Și-apoi s-o scoți și tu afară
Pe Eva cea ascunsă-n tine

Florin Rotaru29 iul. 2004

Cu-Adam al tău și Eva mea
Să facem o inginerie
Și poate, draga mea, așa
O punem de o cumetrie.

Ion Diviza29 iul. 2004

Excelentă poantă!

Și un monolog armonios:

Iubito, ce frumoasă-i vara...
Ne naște mâine secretara...
Da\' tu-mi ziceai că-s nătărău...
Ce zici, să-i dăm numele tău?!

Ivășcan Horia✓29 iul. 2004

“Iubito, ce frumoasă-i vara...
Ne naște mâine secretara” – Ion Diviza

Iubito, ce frumoasă-i vara
Nascut-a astăzi secretara
Copilul nostru și al ei
Fii mandră … are ochii tăi

Florin Rotaru29 iul. 2004

Că seamănă cu amândouă
Copilul cel născut din flori,
Nu-i o problemă tocmai nouă,
Femeile erau surori.

dumitru cioaca-genuneanu✓29 iul. 2004

surprinzandu-si secretara
cu-al ei sot in joc murdar
suparata directoarea
o schimba pe-un secretar

Sorin Olariu✓29 iul. 2004

Cat despre sotu-i, bunaoara,
Va spun acum in mod concret:
C-a-nsarcinat o secretara
Azi nu mai este un...secret.

dumitru cioaca-genuneanu✓30 iul. 2004

motto:
\"De ce , Florine, sa te doara
Zic sa-ti revii ca e mai bine
Si-apoi sa scoti si tu afara
Pe Eva ce-a ascunsa-n tine\"
(\"Pai, da!\" de Silvia Van)

ingerasul meu golas
lasa-ma sa-ti gust din seva
ca nu-s diferit de-o eva
decat printr-un furtunas

Acțiuni rapide

← Toate textele lui Silvia Van Caută texte similare

Despre autor

Silvia Van

@silvia-van

0 urmăritori

(van_silvia@yahoo.com) Nascuta in Arges, Liceul German in Pitesti, Facultatea de Limbi Straine (germana-franceza) in Bucuresti; profesoara un timp, in prezent, redactor pe probleme de politica externa la Observatorul Militar; volumul de poezii "Obsesia Iubirii" a aparut in mai 2006, iar cel intitulat "Dansand cu timpul" in iunie 2010 la Societatea Scriitorilor Militari. Biografie, altfel Am avut privilegiul sa-mi petrec copilaria intr-un colt de rai, asa cum sunt nenumarate in tara aceasta, un loc a carui existenta abia daca o poate banui un orasean si mai ales un bucurestean, daca nu are norocul sa aiba bunici sau alte rude la tara. Nu era un sat propriu-zis, ci o colonie muncitoreasca plantata intr-o comuna suburbana. Dar asezata la poalele unui deal, pe o fosta mosie boiereasca, - Florica lui Bratianu - un taram fermecat, ce si-a lasat amprenta in intreaga mea fiinta. Stateam intr-o casa impunatoare, un fost conac nationalizat care apartinuse lui Virgil Madgearu, cunoscut economist si om politic in perioada interbelica. Locuiam ce-i drept la mansarda, in odaile servitorilor, dar aveam aceeasi conditie sociala ca si vecinii nostri din camerele din fata, functionari modesti ca si parintii mei. Casa avea decoratii interioare si mozaicuri superbe, iar soba noastra de teracota in stil italian - nefunctionala de altfel - era o adevarata bijuterie. (Am aflat dupa mult timp ca nu se mai afla la locul ei; un demnitar local a vazut-o, a fost incantat de ea si si-a facut-o cadou). Nu casa era cel mai frumos lucru in spatiul copilariei mele, ci tot ceea ce o inconjura. Exact din spatele ei incepea dealul, un deal molcom, pe mai multe trepte, plantat cu vie. Varful ii era acoperit de o padure batrana. Alte dealuri in dreapta si in stanga. Livezi de piersici, vii si din nou paduri. Conace boieresti ici si colo...Privilegiatii altor timpuri se grabisera sa-si faca parte din bogatia si farmecul locului. In fata se intindea o nesfarsita livada de pruni, la stanga alta de peri. Abia dincolo de ele fusesera ridicate blocuri - in stilul monoton si rece pe care-l cunoastem - pentru miile de muncitori de la Dacia. Frumusetea naturii, dezvaluita mereu in jurul meu, a inceput sa-mi atinga suflatul destul de devreme. Aveam patru sau cinci ani cand mama a intrat in casa, intr-o dimineata friguroasa, tinand in mana o crenguta inflorita alb cu ace de promoroaca. Doar o clipa a tinut frumusetea ei, caldura camerei a topit-o, insa nici azi n-am uitat uimirea si incantarea ce m-au cuprins atunci. Credeam ca mama facuse mari eforturi s-o gaseasca, ca scotocise indelung prin paduri - povestile auzite se prelungeau extrem de firesc in lumea reala - si natura, adica tot ceea ce ma inconjura, trebuise pana la urma sa se declare invinsa si s-o lase sa-i rapeasca misterioasa crenguta. Nu stiu ce-am gandit apoi, vazand delicatele flori de ghiata pierind, dar sunt convinsa ca explicatia pe care mi-am dat-o tinea la fel de mult de poveste ca tot ce traiam pe atunci. Sa fi fost acela momentul cand ochii mei de copil s-au indreptat cu mai multa atentie catre necontenitele, tainicele, fascinantele transformari din jurul meu? Tind mai degraba sa cred ca aveam - am - in sange dragostea, nevoia de natura. Ea, natura, inca mai poate trimite semnale sufletului meu, eu mai pot inca sa le aud si sa le inteleg, caci, desi traiesc de mult timp in oras, nu m-am rupt niciodata de ea. Nici n-as fi putut, s-a impletit prea strans cu fiinta mea, atunci, in copilarie. Camera noastra, a copiilor, avea vedere catre deal. Il numeam dealul meu... Urmaream, ca si cand as fi avut un ecran in fata, orice schimbare produsa in coloritul frunzelor, in lumina cerului, in miscarea vantului. Atingeam - afara fiind - firele de iarba si frunzele cu degetele, vorbeam cu copacii, cu norii, cu soarele...La inceput simteam nevoia sa imbratisez florile si nestiind cum sa fac asta, le rupeam pe cele care-mi erau dragi, sufeream apoi vazandu-le vestejite. Am invatat insa destul de repede ca le pot iubi fara sa vreau sa fie ale mele, ca le pot da dragostea mea lasandu-le la locul lor. O buna lectie pentru mai tarziu, in relatiile cu cei din jurul meu. Am invatat astfel sa respect. ...Aveam zece sau poate unsprezece ani. Era vara. Se intunecase deja, eram cu totii in casa, ne pregatem de culcare. Mama m-a trimis atunci pe mine - eram cel mai mare dintre copii - sa merg in curte si sa aduc ceva sau poate sa inchid ceva. Nu ieseam de regula afara noaptea. Casa in care locuiam era izolata si, o data cu lasarea intunericului, locurile pareau destul de infricosatoare pentru un copil. M-am dus totusi. Am facut repede ce era de facut - chiar nu mai stiu ce anume - si ma intorceam. Si dintr-o data, in mijlocul curtii, am simtit un fel de liniste coborand peste mine. Ceva m-a oprit in loc. Am realizat dintr-o data cata pace si cata frumusete e in jurul meu. Era o noapte intunecoasa, fara luna. Nici stele nu erau. Simteam noptea ca pe o catifea moale si calda coborandu-mi pe umeri. Aerul era greu si cu toate acestea respiram atat de usor. Nu-mi mai era teama, dimpotriva, ma simteam ocrotita. Nu stiam de unde venea pacea aceea adanca ce-mi coborase in inima. Eram atat de fascinata de ce simteam, incat nu ma induram sa plec. Stateam in mijlocul curtii in tacerea densa din jur. Nici greieri, nimic... Aerul curgea cald peste bratele mele goale, ii simteam atingerea mangaietoare. Era atata farmec, atata mister in jurul meu, incat as fi vrut sa se opreasca timpul in loc. Imi spuneam ca nimic nu poate fi mai minunat, ca mai multa incantare sufletul meu nu poate simti. Apoi, ca intr-un vis, am auzit cantecul...Un fluier undeva... o melodie atat de frumoasa, incat nu parea pamanteana. Mi-a amortit sufletul de atata frumusete, aproape de nedescris in cuvinte. Nu stiam de unde veneau sunetele acelea, n-as fi putut spune de unde, nu erau case in jur. Cu cateva clipe mai inainte as fi spus ca de nimic nu mai era nevoie ca noaptea aceea sa-mi para desavarsita. Acum stiam ca ceea ce se intampla era ceea ce-i lipsea ca sa devina sublima. Cine ar fi putut sa cante astfel la ora aceea tarzie din noapte? Si pentru cine? Atat de suav, atat de trist, atat de miscator... ...Citisem Legendele Olimpului: "nimfa Pitis s-a pravalit, izbindu-se din stanca in stanca, pierind in negrele genuni. Nefericitul zeu, indurerat, cu ramurele verzi de pin in plete, cantand din nai, a plecat la vale. Cantecul lui se aude noaptea prin paduri, prin locurile necalcate si singuratice din munti. Durerea lui suna spre zare pana la marele Ocean." Zeul Pan... Intr-un tarziu, ingrijorata, mama a iesit dupa mine. Nu si-a putut explica niciodata de ce stateam eu nemiscata, fara teama, in mijlocul curtii.

Vezi profilul