Poezie
o moarte perfectă
1 min lectură·
Mediu
Observ departe niște domni cu monoclu
care parcă ar râde de
aceste bețișoare parfumate pe care le-am înșirat
în jurul meu
nu știu de ce,
undeva,
exact în aceeași poziție,
o călugăriță
meditează la sensul vieții
și la rolul minciunei
în viața ei,
mi se zbate inima pe brocarturi,
iar nevrozele mele fumurii arată ca niște căni
cu ceai negru,
stația de autobuze devine
o navă cosmică,
nu știu de ce,
noi,
cei care nu vom mai fi niciodată
ce am fi putut fi,
ne băgăm pe ascuns organele înapoi în corp
de parcă au fost furate,
apoi,
trece și asta,
devin ușoară, solubilă
și indiferentă,
o dimineață senină
în care voi merge pe stradă cu un disc
pe care am să-l arunc
în sus
și din el vor ieși vrăbii,
vrăbii,
oamenii se vor mira foarte
de această fantomă în flanelă,
care nu ține cont de niciun semn de circulație
și care fredonează
încetișor,
cu mare dragoste –
- sunt doar o extravagantă și penibilă
declamatoare a poemelor mele interminabile,
aberante, fantastice
și,
în sfârșit,
după ce a trecut prin diverse unghiuri de vedere,
cerul a devenit pentru mine
un bol cu cereale
pentru copii.
025930
0