cântecul gărilor

Într-o iarnă m-am trezit într-o gară, apoi într-alta
până s-au unit toate și au devenit una,
mergeam spre târgu’, târgu’... am uitat cum îi spune exact,
târgul șosetelor roz
sau poate al rozetelor albastre,
da, mi-am amintit, târgu’ neamț,

bărbații aveau costume din gazete
și mustățile adâncite în bere,
femeile împleteau și purtau bonete,
iar eu, la o muzicuță, cântam:

Sunt o albină și m-am îndrăgostit de un urs,
ta-ra-ram, ta-ra-ram,
pentru el aș gusta iarba morții – m-aș arunca de la geam,
ta-ra-ram, ta-ra-ram,
dar în lumea mea nu-s, nu-s, nu-s,
geamuri cu privirea spre Oz,
ta-ra-ram, ta-ra-ram,

șapte nopți am umblat, căutând un ziar,
/cred că acuma se poate în samizdat/
ta-ra-ram, ta-ra-ram,
pentru el mi-aș vopsi părul în galben ca să-mi spună -
Frumoasa mea Miriam,
ta-ra-ram, ta-ra-ram,

un ziar să publice postume,
cu refren,
despre un capăt de lume,
din caramelă,
ta-ra-ram, ta-ra-ram,
pentru el m-aș face tren, accelerat,
ta-ra-ram, ta-ra-ram

Apoi, m-a oprit o tanti care vindea semințe,
era o tanti rea, rea, rea,
cu ochii duși, duși, duși,
inima –tunel,
umerii –morminte,
nu-mi puteam lua privirea de la ea

până când l-am văzut pe Remi* adormit pe șine,
cred că era controlor de bilete,
căci tare dubios mi s-a adresat:
- Încă n-ai aflat, demoazelă,
încă n-ai aflat?
La noi iernile n-au albine și nici gările urși.






* „Singur pe lume”, Hector Malot



(DULCELE MEU ASASIN, ed. Vinea 2016)