Poezie
sub nivelul solului
1 min lectură·
Mediu
Te prăbușești, mâini se-ntind să te prindă
și niciuna de tot. Nu-i un delir ce se-ntâmplă,
e sfârșitul care coboară în tine, pe roți.
Nu îngenunchia acum, neștiința nu ne scutește
de plăți. Lasă un pic de odihnă trupului
încovoiat ca o secure, cât fiica ta scurmă-n
pământ, să găsească prepuse comori.
Ce nu e, n-ai cum să dezgropi. Simt gustul
coșmarului tău, un nebun care își lovește calul
cu biciul. Nu te căi acum, alinarea nu pune fapte
la adăpost. Strălucirea nu crește ochii care
lipsesc. Plângi, disperat să rămâi, când și-aici,
fii sigur, tristețea e nisip mișcător.
(MEMORIA HIENEI, ed. Știința, 2018, Chișinău)
023.671
0
încovoiat ca o secure, cât fiica ta scurmă-n
pământ, să găsească prepuse comori.\"
inca n-am copii nici nevasta dar daca fiica-mea mi-ar scrie treaba asta as fi tare impovarat si mandru in acelasi timp.
mumos poem.