Către ideal
Cărări pe stânci, cărări și în vale, Căzute-s aripile tale. Cărări pe dealuri, înot prin valuri, Frânturi de pași spre idealuri. Un ghiont în coastă, un pas în față, O sorbitură de
Ne-am pierdut
Ne-am pierdut printre grijile nemuritoare, Ne-am rătăcit pe cale,doi soldați în război, Căutăm luminița-n capăt de strâmtoare, L-am lăsat pe Noi târât în păgânul șuvoi. De sub stâncile
Poticnire
Stropi de soare-au plâns în zare Căutând priviri de-a tale. S-au prelins din depărtare Zâmbete de dor fatale. Opintitu-s-au în cale Cele vrute și nevrute, Cele-ascunse, cele pale, Cele-avute
Neant
În ale tale palme sufletul mi-am pus, L-ai tot frământat, până ce l-ai răpus. Mi-ai spus dulcegării, vorbe mincinoase, Împidicate acum în bălți sângeroase. Cărare-am făcut între spini și
Iubire de oameni
Spunem că oferim dragoste, Dar ne oprim în dorință. Parc-am vedea în suflete, Dar ne dăm singuri sentință. Pe toate buzele vezi „Te iubesc„! Dar sunetul nu se mai aude. În acest plan, zis,
Zâmbete uscate
Zâmbete uscate-n cântece de dor, Îți străbat spinarea cu-n rece fior. Cărunte amintiri din zilele trecute Zac într-un colț de suflet, tăcute. Se-ngână amăgiri și uitate regrete, În turnuri de
Realitate
Pas cu pas trecem prin viață, călători pe-un fir de ață. Toți am vrea s-avem dreptate și dorim întâietate. Unii vrem bani și avere, crezând că asta-i putere; și lăsăm în urma noastră doar
Umbre
M-am săturat de versuri mereu tragice tâlcuite-n adâncuri de simțăminte magice. M-am săturat de-amare lacrimi curgătoare, ce lasă-n urmă valuri de priviri temătoare. Nu mai vreau
Îndoială
Tristețea iarăși mă cuprinde, Dorul în suflet se aprinde. Și nu știu, de ce oare? Inima-n piept mă doare. Șoptitu-mi-ai vorbe frumoase, Iar acum cred că-s mincinoase. Mintea îmi spune că mă
Răzbatere
TE-am încălțat cu tandre jurăminte Ce știu c-or străbate mereu a ta minte. Am tricotat la gâtu-ți fular de sărutări Să nu te-ajungă frigul, nici dorul de cărări. Din pielea mea mănuși ți-am
Soarta
Când lacrimile reci curgeau din ochiii care Odată erau veseli și-atât de zâmbitori, O mână caldă întindea- i din depărtare Ca să usuci al sufletului greu șuvoi. Pe atunci erai doar alinarea
