shaluht mallika

draga mea gabriela,
Scriu cu intarziere un comentariu la acest text deoarece am descoperit de foarte putin timp acest site. Totusi, lecturand poezia ta si comentariile aferente, sincer, am ramas stupefiata. In primul rand, te rog nu intelege gresit, poemul acesta nu mi-a produs nici un fior. Poate n-am stiut sa ma transpun intr-o stare asemanatoare celei in care ai scris tu. Sau poate lucrul acesta se datoreaza faptului ca tocmai tu nu ai stiut cum sa ma opresti inlauntrul poemului, astfel incat sa ma impresioneze pozitiv. Nu cred ca ai dorit sa epatezi, dar cred ca nu ai conturat foarte bine ceea ce ai vrut sa sugerezi. Nu am vazut o idee grea in poemul tau si nici o metafora nu a consternat pe retina mea. Asta nu inseamna ca scrii prost, inseamna doar (atentie! numai daca si alte persoane simt la fel ca mine), ca acest poem nu e cum ti l-ai dorit. In al doilea rand, m-au socat pe de-a dreptul schimbul de replici intre cei care ti-au comentat textul. Traim intr-o societate care neaga valori pentru a afisa non-valori. Daca un poem x este comentat de Y, Z, etc, chiar daca parerile sunt nefavorabile, ar trebui cel putin sa raspundem frumos. Macar atat datoram unei societati care oricum am privi-o nu va fi niciodata de partea noastra, dar este societatea in care ne-am nascut. Un repros ce ni se face, argumentat sau nu, trebuie cantarit. Raspunsul nostru trebuie sa fie de doua ori mai greu si mai valabil. A raspunde cu aceeasi moneda ne subclaseaza automat, iar efectul... uite, una ca mine, de exemplu, ramane cu un gust amar, in defavoarea celui care nu a stiut ce anume sa raspunda. Eu, ca individ, nu ma dau batuta cu una cu doua si nu pun o eticheta fransa nimanui. Eu pot sa mai citesc poeme de-ale tale indiferent de valoarea pe care o au. Si asta pentru ca sincer cred ca pot avea intr-o zi o surpriza placuta. Dar sunt oameni care ocolesc un nume doar pentru ca prima lor eticheta nu a corespuns standardelor pe care si-au cladit asteptarile. Iti urez succes in continuare, dar sa nu crezi ca succesul este parerea altora despre tine si textele tale, ci imaginea ta in fata oricaror pareri. Nu lasa aceasta imagine sa se stearga, daca tu crezi in tine si in ceea ce faci, daca ai constiinta ca scrisul e destinul tau in lume si ca a scrie e sinonim autorevelatiei in fata sinenului. Altfel, e in zadar. O Ana

Ultima parte e excelenta, ti-a reusit pe deplin. Mai e de punctat aici vidul ca armura permanenta a carnii. Titlul mi se pare cu doua taisuri, ambele te dezavantajeaza.

In sfarsit un poem care ma misca si in fata caruia nu am cuvinte destule! Destul insa ca de mult nu mi-a fost dat sa \"traiesc\", sa simt ca \"traiesc\" un asemenea poem. Grav, dar si semet, altoit pe ritmuri si, hai sa le numesc, tablouri extraordinar de bine inchegate, plin de falsul iz al unui cantec din acela \"zis\" sub clar de luna, de simboluri neasteptate, poemul acesta m-a surprins in adevaratul sens al cuvantului. Nu sunt un critic literar, dar spun fara sa ma tem ca ultimele doua versuri au fost cu maiestrie plasate acolo, ca si cum poemul acesta s-ar autocladi de la sfarsit spre inceput pe aceste doua coloane. Nu stiu daca v-ati gandit la acest efect de la inceput, dar oricum ai intoarce poemul acesta si de oriunde l-ai citi efectul este acelasi, adica extraordinar, iar artistul poate fi mandru de templul sau.
cu stima,
Irimiea MIhaela Oana