Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Prozăsf

Orașul cu ochii închiși

- 2 -

4 min lectură·
Mediu
Oglinda în care se bălăcea Senzius nu avea actualizată rezoluția, ceea ce demonstra doar lenea proprietarului, acesta fiind binevăzător, desemnat agent imperial în problema delicată din Amateras. Își juca destul de bine rolul, făcuse exercițiile impuse în sala pregătitoare Eser Upe și primise de la comisia de evaluare calificativul maxim, fiind ridicat la rangul de haozis. Trăia printre nevăzătorii de pe Amateras, fără să se fi născut niciodată o bănuială care ar fi însemnat automat deconspirarea, pentru că, la orice întrebare despre simțurile lui, i-ar fi fost imposibil să mintă. În oglinda pe care o avea, Senzius nu se putea bucura de imagini clare, ci doar de sunetele strigasului ales și de atingerile fine ale serantelor magice cu care fusese dotată oglinda.
- Senzius!
Luat pe neașteptate, Senzius se rostogoli din oglindă pe lemnul moale de kalya al pardoselei.
- Înalt Călăuzitor, nu te așteptam, tocmai eram în...
- Nu mă interesează unde! îi tăie avântul Hesper. Asta dacă ți-ai făcut drobosul.
Și îl privi zeflemitor, lăsând să i se citească pe față sentimentele pe care le avea pentru Senzius. Acesta, însă, era cunoscut pentru nepăsarea cu care primea fie și insulte imperiale, cu atât mai puțin putea să-l influențeze atitudinea lui Hesper. Continuă, ca și cum n-ar fi fost oprit:
- O superbă serantă am avut azi. Aaayyy, aaayyy, minunate mâini. Ce să mai spunem despre lavee, când te atinge cu ele simți că ești în Hypius înconjurat de cele mai senzuale xenala!
Apoi îi făcu un semn din buza inferioară și se aplecă spre urechea lui:
- Eu le-am creat, când ocupam scăunelul de Prim-Laborant. Dar a venit Reprezius în locul meu și a făcut serantele. Nu se compară, îți zic, dar asta de azi a fost bună. Dacă vrei, o poți proba. Hai, știu că-ți place.
- Senzius, ai luat prea multă habalnya?
Habalnya era un amestec de frunze și rădăcini dintr-o plantă euforică, venalya. Consumul acesteia nu era interzis, dar fusese limitat la un sfert de stic pe zi, un stic fiind a doisprezecea parte dintr-o kelia, unitatea de măsură oficială de pe Metis. Locuitorilor din Amateras li se făcuse dispoziție specială, astfel aveau permis o jumatate de stic de habalnya, având în vedere condiția lor.
- Ce tot spui. N-am luat nimic azi, nici nu-i nevoie cu o serantă ca asta. Te rog, intră să te bucuri de ea. Și te poți considera fără nicio datorie la mine!
- Datorie? Dar n-am nimic de împărțit cu tine, haozis fără minte!
- Ghicesc o urmă de mânie în spusele tale, Călăuzitorule, zise calm și cu același zâmbet deschis Senzius. Ai grijă, kareele se adună în taler și Împărăteasa nu va fi mulțumită de asta.
Hesper închise ochii și spuse de câteva ori în gând “Mergător Suprem, cel ce ai creat Balanța” pentru a se liniști. În timpul ăsta Senzius pregăti o habalnya și i-o întinse:
- E mai bună cea de aici decât ce aveți în grădinile imperiale, am ajutat la producerea unui soi mai aromat și mai...
- Puternic? îi luă vorba Hesper, este interzis! Am să transmit la Palat această informație.
- Faci cum crezi, replică Senzius și zâmbetul i se transformă vag în rânjet, dar ar fi bine să-i spui și despre karee. Ce nu știi e că Împărăteasa preferă de multă vreme habalnya de aici. În pachetele pe care ți le dau, pe lângă plantele de care au nevoie laboranții pentru grefe, pun mereu câteva legături de visalya, de care se ocupă apoi Reprezius...
Hesper simți că se sufocă. Începu să tremure din tot corpul lui pirpiriu de Călăuzitor și urletul care urmă făcu să vuiască bolta de plasmă care încătușa orașul.


(va urma)
043.219
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
612
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Sergiu Stanciu. “Orașul cu ochii închiși.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sergiu-stanciu/proza/1839242/orasul-cu-ochii-inchisi

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@roxana-soneaRSRoxana Sonea
citesc cu mare placere sf.. cred ca ai citit si tu ceva de.. Asimov de exemplu, a scris mult si extrem de bine, el are un stil usor, usor de inteles, usor de empatizat cu a twist at the end. Cam aceasta e reteta lui in proza scurta. Mai ales sf.

Acum.. legat de textul tau. Prea multe neologisme, nume, planete, oricum e imposibil sa le retina cineva pe toate.. si nu e indicat mai ales ca nu e incheiat fragmentul si-o sa ramana undeva suspendate in spatiu si memoria de scurta durata.

Asta e una. :) cateva neologisme trebuie, sunt savoarea sf-ului dar in general trebuie oarecum sugerata explicatia (prin dialog, descriere, utilizare) si sa fie ceva original, nu ceva ce exista azi pe Terra si are doar un alt nume. Intelegi?.. ex: bautura de deasupra.. mi se pare un fel de bere :))) Anyway, cateva detalii de genul asta sunt amuzante dar prea multe incarca inutil povestea.

pozitiv .. ai cursivitate. Dialogul merge, mai poate fi shlefuit si el, dar e ok. :) now.. succes! ca m-am intins deja prea mult. sa vedem urmarea :)
0
@sergiu-stanciuSSSergiu Stanciu
Ma bucur ca avem aceleasi gusturi. Dar aici nu este tocmai proza sf, am incadrat-o la sf pentru, sa zicem, aparenta, poate o s-o scot din sectiune si o las doar proza. Intentia (esenta) este una pamfeltara, prin prezentarea unei (posibile) lumi utopice. Apoi , daca o luam totusi ca sf, nu spune nimeni (naratorul inca nu ne-a spus) daca planetele din galaxia descrisa de mine nu au fost colonizate candva de pamanteni. ;) Asa ca anumite, cum le spui tu, neologisme, sunt perfect normale, pentru lumea de pe Metis, ele pot fi arhaisme, chiar. Altfel, nu am niciun nume care sa nu fie ales cu grija in intentia despre care ti-am vorbit. (diverse mitologii sau combinatii/deformari de alti termeni). Un exemplu: Amateras - l-am luat din mitologia nipona (Amaterasu fiind zeita/ dupa altii zeul/ soarelui, nascuta dintr-un ochi. ;) ) Mai departe te las pe tine sa vezi. Ma gandesc ca ai citit si partea 1, e putin mai explicativa (fragmentul de aici n-are inteles fara ea). Altceva – nu e proza scurta. E un proiect dificil, sigur in forma finala nu va arata asa. Si absenta finalizarii se simte nefiind inca un capitol incheiat.
Berea - e ok bere :)))) desi voiam sa sugerez ceva mai strong.
Voi mai face cateva exercitii, independente de acest proiect, cu scurte, sunt la inceput si este posibil sa ma fi inhamat la ceva dificil pentru mine. Pasiunea sau nebunia imi spun ca repetitia e mama invatarii. Si, daca nu e mama, era ta-so ma :)))
Dincolo de toate, am sa tin cont de tot ce ai spus, am replicat doar explicandu-mi pozitia si cam cu ce as vrea sa se manance, in continuare, proza asta. Traim si vedem. Iti multumesc pentru feedback, este foarte important pentru mine. Si te mai astept ca sa vezi evolutia. Sa fii la fel de directa!
0
@roxana-soneaRSRoxana Sonea
i-am spus proza scurta pentru ca sincer, nu vazusem ca mai este o parte. :) Daca face parte dintr-un proiect mai mare ok, merge sa introduci mai multe neologisme (si nu ma refeream ca nu ar fi avut back-up, ca tu nu aveai o poveste in spatele fiecaruia ..doar ca trebuia explicat cumva atunci, sau mai tarziu, dar undeva in povestirea care o construiesti). ideea era numarul, te asalteaza cand citesti pentru prima data, ca cititor te cam pierzi in spatiu, e usor haotic.

am sesizat umorul dar nu m-am prins ca e un pamflet, am crezut ca e doar natura personajului.. ceva mai sfidatoare, sarcastica. :) Eh, de-acum trebuie sa urmaresc, ca sa pricep fiecare capat de ce se leaga. Succes la scris! :)
0
@lesenciuc-teodorLTLesenciuc Teodor
M-ai ametit. Nu stiu nici eu daca e vorba despre multitudinea de neologisme sau de faptul ca se sugereaza o multime de istorii trecute sau viitoare si totusi nu se intampla nimic. Cel putin pana acum. Nu am nimic de obiectat stilului dar astept continuarea unde ar trebui sa gasesc o premiza serioasa care e si asa intarziata. Daca cele doua scurte pasaje fac parte dintr-un roman de vreo 700 de pagini atunci as putea intelege totul ca fiind introducere. Nu trebuie sa iei in considerare parerea mea dar poate iti foloseste. E important sa captezi atentia cititorului inca din primele pagini cu un conflicat care sa-l provoace sa intoarca pagina. Ulterior il poti bombarda linistit cu cate \"neologisme\" doresti.

Cu respect si nerabdare... (pentru o continuare desigur)
0