Și am plecat singură,
doar eu, spre stânga
și râul mă privea cum curg.
Era un fel de liniște plănuită,
un nimic stupid și calm,
ceva ce poate azi,
aș vrea din nou să am.
Și am plecat
Degeaba mai cauți să-mi spui cuvinte,
Sunt departe, mult prea departe,
Doar vântul mai știe cumva
să mă ajungă.
Degeaba mai cauți să mă răscolești
Prin fumuri de țigară amestecate,
Sunt
Strivește-mi dinții cu urmă de mirare,
În sărutarea noastră oasele să-mi frâng
Frumoasa noastră întâmplare
Să pot mereu s-o cânt.
Închide peste mine privirea-ți rugătoare
Cu pleoape grele de
Nu știu cine sunt,
in zbor de albastru și de luna
se scurg in mine cireșii
de primavara și furtună;
nu știu cine sunt,
știu doar că tu mă ții de mână.
Dispar în jurul meu
însângerate zbateri
