Ce vrei? Ce poți să vrei?
Tu, cel ce-mi poartă capul
Cu stropi mărunți de fericire?
Diabolicul perpetuu,
Divina nemurire?
Nu. Le-ai fi luat de mult
Iar eu ți le-aș fi dat...
Dar răscolind prin
Aievea se ivește al vieții vis frumos,
Iar sufletul tresare de-un caracter orgasmic,
Pretindem că iubim și suflet și ființă,
Dar în esența noastră ne leagă doar nimic.
Ai fi dezamăgit de-aș vrea
Uraniană creatură,
Din jumătati de rădăcini,
Cu energia ta plăpândă,
Tu vii să mă dezbini?
S-aprinzi în mine focuri?...
Nici gând să mă alini.
Ești prea furtună,
Iar eu prea mare
Ca lângă
Mi-e corpul ud și mintea erodată
De-atâtea nopți și zile de furtuni.
Cu vechea lirică adânc depigmentată
Sub timpul scurs în alte dimensiuni,
Cu sufletul hoinar prin lumenul tăcerii
Și mutele
Culeg petale de trimestru
Ca să le-ngrop. Din ce-am nespus,
Refuz pe veci deșertul nostru
Al cărui soare m-a apus.
Răcnesc în mine însetate,
Idei și mâinile-amândouă.
Prin prisma firii
SO