Cavităti de veritate
Ce vrei? Ce poți să vrei? Tu, cel ce-mi poartă capul Cu stropi mărunți de fericire? Diabolicul perpetuu, Divina nemurire? Nu. Le-ai fi luat de mult Iar eu ți le-aș fi dat... Dar răscolind prin
SOSerban OanaVisare
Aievea se ivește al vieții vis frumos, Iar sufletul tresare de-un caracter orgasmic, Pretindem că iubim și suflet și ființă, Dar în esența noastră ne leagă doar nimic. Ai fi dezamăgit de-aș vrea
SOSerban OanaPloaia mea
Uraniană creatură, Din jumătati de rădăcini, Cu energia ta plăpândă, Tu vii să mă dezbini? S-aprinzi în mine focuri?... Nici gând să mă alini. Ești prea furtună, Iar eu prea mare Ca lângă
SOSerban OanaRăsunetul tăcerii
Mi-e corpul ud și mintea erodată De-atâtea nopți și zile de furtuni. Cu vechea lirică adânc depigmentată Sub timpul scurs în alte dimensiuni, Cu sufletul hoinar prin lumenul tăcerii Și mutele
SOSerban OanaPustiu de Mai
Culeg petale de trimestru Ca să le-ngrop. Din ce-am nespus, Refuz pe veci deșertul nostru Al cărui soare m-a apus. Răcnesc în mine însetate, Idei și mâinile-amândouă. Prin prisma firii
SOSerban Oana