Poezie

ființă. ramuri în cer

1 min lectură·4 ianuarie 2019

Mediu

Tu să nu-mi spui cum te numești

Ființă cu pielea de sticlă,

Voi măsura cu tihnă ceea ce ești,

Cu tihnă, și poate cu frică.

Tu să nu-mi scrii despre cum crești

Ființă cu părul în soare,

Voi cerceta-n candele umbre cerești

Cu ruga murită-n picioare.

Tu să nu-atingi cuvântul greu

Ființă cu buze de-apusuri,

Voi decanta în clepsidră, acum și mereu,

Privirile-ți, tainice spusuri.

Tu să nu-adulmeci pom răsărit

Ființă cu aer de seară,

În flori am să-ngrop, în chip felurit,

Zefiru-ți, în lacrimi de ceară.

Tu să nu pleci când te apleci

Ființă cu pasul de crânguri,

Pe urmele tale umbla-voi în veci

Ca ciuta prin tainice gânduri.

Tu să nu-mi spui cum te rostești

Ființă cu zâmbet de nuferi,

Voi fi lângă tine, ca ploaia-n ferești,

Să alin când tresalți, sau când suferi.

Ființă cu pielea de sticlă

Ființă cu părul de soare

Ființă cu buze de-apusuri

Te îngân slavoslovind în picioare,

Ființă cu aer de seară

Ființă cu pasul de crânguri,

Ființă cu zâmbet de nuferi,

Te tot caut, rătăcind ...printre

Rânduri.

002.492

Serban Moescu. “ființă. ramuri în cer.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/serban-moescu/poezie/14134886/fiinta-ramuri-in-cer

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.