Poezie
Poemul noptii
2 min lectură·
Mediu
Noaptea se așterne peste drum de vale
Soarele se ascunde sub a munților nămeți
Pustiu se lasă iara
A orizonturilor indepartare
Caci luna cu ale sale reflectate raza
Cutremurător adanceste taina mormântului
Rece și neîncăpător devine totul
Sub a luceafarului ocrotire
Luna se înroșește
Prevestind razboiul
Un război fatidic se dezlănțuie
Lumea ar striga după îndurare
Dar le sunt gurile cusute
Cu al nebuniei fir
Vrăjmașul ataca de la miazănoapte
Iar cei ce nu l vad cad primii secerati
Și nu se mai trezesc nici ascultând strigatele celor luminați
Din moartea necunoasterii
Caci soarele s-a ascuns
De cei ce nu vor sa cunoască tainele indescriptibile ale luminii
Și orbi fiind
Trăiasc în noapte
În noaptea necunoașterii
Atacul se intensifica
Cei ce plâng se izbavesc
Luând îmbrăcămintea curajului
Și platosa dreptății
Prin cuvânt și fapta infatuind miracole
Din cetate strigate către Demiurg se aud
Ce și da a sa putere ostașilor
În cea mai amara lupta și totodată cea mai dulce
Lupta de a iubi
Hyperion prevestește izbândă
Intr-un dans cosmic și o mișcare neîntreruptă
Sugerând ca armonia va învinge
În fata haosului în care cade cetățuia
Toți plâng și se tanguiesc
Văzând trupuri vii și suflete moarte
Moarte ,dar care nu au fost vii nicicând
Moartea ,dar care au respirat energia divina
Unui destin fatidic parca damnati
Destin pe care nu vor al depăși
Ahh ,viata
021.030
0
BG